O șoferiță în vârstă de 19 ani a provocat un grav accident auto, duminică după-amiază, pe șoseaua de centură a orașului Timișoara. În urma impactului dintre două autoturisme, opt persoane – trei adulți și cinci copii – au fost rănite și au fost transportate la spital, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș.

Tânăra conduce un autoturism pe centura Timișoarei, dinspre sensul giratoriu de la Giarmata către sensul giratoriu de la Aeroport, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sensul opus de mers, condus de un bărbat de 42 de ani, conform gandul.ro.

În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat și cei doi șoferi, dar și pasagerii, au fost răniți. Printre victime sunt cinci copii, două fete și trei băieți, cu vârste cuprinse între 2 și 13 ani. La spital a fost transportată și femeia care însoțea copiii.

Recomandările redacției