Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat, luni, două noi hotărâri.

Astfel, pentru termenul de 14 zile dintre 05.10.2021 și 8.10.2021, avem localități noi în mai multe categorii.

În categoria incidențelor cu valori între 2 și 3 au intrat Șiria și Chișineu-Criș.

Pentru categoria cu incidențe între 4 și 6, Chisindia continuă cu următoarele 14 zile în această categorie. Ghioroc și Săvârșin își păstrează termenele de 14 zile stabilite în ședințele anterioare, însă pentru că incidența a trecut de 4 se aplică și prevederile privind accesul în sălile de sport în baza vaccinării, testării sau trecerii prin boală. Termenele sunt 14.10 pentru Săvârșin și 15.10 pentru Ghioroc.

O incidență de peste 6/1000 de locuitori o au acum localitățile Covăsânț, Ususău și Archiș, dintre care Covăsânț are o incidență chiar mai mare de 7,5. Reamintim aici că prin H.G. 1050/2021 s-a implementat modificarea și completarea măsurilor adoptate la nivelul localităților în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori în sensul permiterii desfășurării activităților cu participarea doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în cazul restaurantelor, cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, instituțiilor de cultură, evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), cursurilor de instruire și workshop-uri pentru adulți, conferințelor, sălilor de sport și/sau fitness, jocurilor de noroc, piscinelor interioare, locuri de joacă pentru copii, săli de jocuri.

De asemenea, pentru localitățile cu incidență de peste 6 la mia de locuitori, dar mai mică de 7,5, adică Ususău și Archiș, magazinele (comerț și prestări servicii) se închid la ora 22, însă circulația persoanelor este oprită după ora 20 (excepție pentru persoanele vaccinate și trecute prin boală). Se aplică doar în zilele de weekend până când incidența va scădea sub 5,5.;

În ceea ce privește localitatea Covăsânț, cu o incidență de peste 7,5/1000 de locuitori, se aplică restricțiile de mai sus (aferente depășirii incidenței 6), în fiecare zi a săptămânii.

 

Recomandările redacției