Primăria și Consiliul Local al Orașului Chișineu-Criș organizează, la sfârșitul săptămânii, cea de a XII-a ediție „Zilelor Orașului Chișineu-Criș“. Astfel, vreme de două zile, sâmbătă și duminică, orașul va îmbrăca haine de sărbătoare.
Administrația orașului, în frun­- te cu primarul Gheorghe Burdan, continuă tradiția, aducând în fața cetățenilor un program bogat pe durata a celor două zile de weekend, cu spectacole de anvergură susținute de artiști consacrați dar și de tinere talente valoroase. Au fost invitați artiști localnici, din județ, din țară dar și artiști din Republica Moldova. Prezentatorul evenimentului, așa cum ne-a obișnuit de ceva ani, va fi nimeni altul decât Văru Săndel.
Ziua de sâmbătă debutează la ora 11, cu deschiderea festivă, ținută în Sala Mare a Primăriei și care va marca deschiderea oficială a sărbătorii, urmată de parada portului popular și de con­- certul Fanfarei „Sunetul Aradului”, în parcul central.
Oaspeți din Republica Moldova
Manifestările se vor muta apoi pe stadion unde, începând cu orele 17:30, vor evolua o serie de artiști de toate genurile, printre care solista Andreea Todor și formația „Armonik”, solistul de muzică populară Ciprian Roman sau interpreta Angela Rusu. Ca în fiecare an, Primăria are ca oaspete pe cineva din afara țării, iar în acest an, Mihai Ciobanu, împreună cu formația de dansuri populare din Ialoveni din Republica Moldova vor încânta spectatotii. Seara se va încheia cu un concert al artistului Raoul, urmat de Jean de la Craiova.
În a doua zi a sărbătorii, tot de la orele 17:30, vor putea fi admirați artiștii localnici: formația de dansuri populare „Floarea Crișului“ a Casei de Cultură Chișineu-Criș și a Căminului Cultural Nă­- dab, urmați de o pleiadă de interpreți de muzică populară. Printre cei care vor urca pe scenă se anunță Lavinia Goste și orchestra „Valahia”, urmată de un moment din partea artistei Andreea Voica, începând cu orele 20:30. Ansamblul artistic profesionist „Baladele Deltei din Tulcea împreună cu soliștii Georgeta Nichifor, Costel Atanasof, Petruța Ecaterina Buta și Laura Ileana Feraru vor lua cu asalt scena la ora 21:30.
În jurul orei 23, cerul nopții se va lumina de florile strălucitoare și multicolore ale unui spectacol pirotehnic, seara urmând a se încheia cu un concert Adrian Sînă și Akcent Band.

Recomandările redacției