Saltele, scaune, canapele și alte resturi, toate acestea pot fi găsite foarte ușor oriunde în Arad, mai ales acolo unde aglomerația e mai mare și unde străzile sunt circulate de foarte multă lume. De obicei, cele care se bucură de tot gunoiul sunt zonele care ar trebui să arate cel mai bine. 

Din păcate arădenii nu mai văd nimic neobișnuit în toată această imagine de ansamblu. Gunoi lângă gunoi, pe acoperiș, pe jos, lângă tomberon, după gard. Pe lângă faptul că nu se golesc nici măcar tomberoanele din ghene, mulți reușesc să contribuie la toată această murdărire a orașului. Oamenii străzii sunt desigur cei care își pun cel mai bine amprenta asupra orașului și, chiar dacă putem spune că au dispărut pentru o perioadă din peisaj, aceștia au stat ascunși și au adunat gunoaie care ies câte puțin la suprafață. 

Pe lângă ei, orașul se mai confruntă și cu vandalii care fac tot posibilul să distrugă tot ce vine la rând, în special când este vorba de locurile de joacă precum parcurile. În cazul lor există promisiunea unor camere de vedere pe care vor fi surprinse toate acțiunile acestora. 

Și, ultimii dar nu cei din urmă sunt arădenii care efectiv nu au unde să ducă mobila veche, nu au unde să arunce un pat pe care nu îl mai folosesc și nu li se oferă prea multe variante, poate chiar niciuna. 

Nefericirea arădenilor continuă deci și nu are de gând să se încheie aici. Mulți vor să fie mai bine, dar sunt și alții care nu fac nici un efort pentru a nu ieși din zona lor de confort. Cu toate acestea, concluzia finală este aceea că deocamdată rămânem la stadiul de oraș murdar care se chinuie să iasă dintre gunoaie. 

  • Komunist spune:

    Cine te pune sa scrii mizeriile astea generalizate? sau pustana asta de Daniela se crede mare ziarist?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției