E sărbătoare în lumea muzicii folk arădene. Cei doi cantautori ai formaţiei „Nova Band” au început un nou drum împreună. Într-o zi de 30 iulie, Laura şi Cristi au împărtăşit bucuria cununiei cu prietenii şi familia, care i-au însoţit la ceremonia de la starea civilă şi la slujba religioasă de la Catedrala „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din Arad.

Formaţia folk-pop „Nova Band” din componenţa căreia fac partea Laura Gaşpar (voce şi percuţie), Cristi Bordaş (voce şi chitară), Miki Csordas (percuţie) şi Marius Bordaş (voce, clape) susţin concerte peste concerte la lansări de carte, la spectacolele din cadrul zilelor Aradului, la festivalurile de muzică folk din judeţul nostru, şi nu numai, cel mai recent spectacol la care au participat fiind festivalul de muzică folk de la Lipova. De menţionat că formaţia „Nova Band” a onorat invitaţia organizatorilor festivalului de la Ivăniş, din judeţul Alba.

Cele mai cunoscute cântece folk din repertoriul cântăreţilor au fost transpuse în videoclipuri, lansate anul trecut şi la începutul acestui an, dar cei doi talentaţi solişti „ameninţă” cu noi surprize muzicale. Vă reamintim că, „Nova Band” va susţine un concert în cadrul Festivalului Maris Fest, de la Bulci (comuna Bata), în data de 5 august.

Recomandările redacției