„Orchestra Titanic” – spectacol al Teatrului Clasic, difuzat online

0
150

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad continuă programul de difuzări de spectacole online. Montarea pe care artiștii arădeni o propun publicului sâmbătă, 3 aprilie, de la ora 19.00, este „Orchestra Titanic”, de Hristo Boytchev, în regia lui Alexander Hausvater.

„Așa cum anunțam săptămâna trecută, continuăm difuzarea online a spectacolelor de excepție care au văzut lumina rampei de-a lungul timpului, la Arad.  Sâmbăta aceasta este rândul spectacolului „Orchestra Titanic”, în regia lui Alexander Hausvater, o montare difuzată sub genericul „Retro10”. Este vorba despre un spectacol care, de la premiera sa – în anul 2011 – s-a bucurat de aprecierea publicului atât în țară, cât și în străinătate. Vorbim despre un demers teatral prezent pe afișele unor festivaluri importante precum: Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti, Festivalul Noii Dramaturgii Bulgare din  Shumen, Bulgaria sau Festivalul Internaţional de Teatru al Ţărilor Balcanice „Balkan Breeze“ de la Bursa, din Turcia”, spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad. 

Spectacolul îi reunește în distribuție pe: Alex Mărgineanu, Ioan Peter, Zoltán Lovas, Carmen Vlaga Bogdan și Bogdan Costea. Echipa artistică este completată inspirat de Yves Chamberland (muzica), Doru Păcurar (decor), Oana Văran (costume), Maura Cosma (mișcare scenică) și Oltea Blaga (asistență regie). Traducerea textului poartă semnătura Dianei Bulboacă.

Vă reamintim că biletul costă 20 de lei. Pentru a intra în posesia lui trebuie să accesați platforma www.eventim.ro., să alegeți spectacolul pe care doriți să îl vizionați și numărul de bilete. După finalizarea comenzii, veți primi pe mail, un cod de acces. Biletele pot fi cumpărate cu până la 30 de minute înainte de începerea difuzării spectacolului. După acest moment, vânzarea se oprește, iar spectatorii vor primi pe mail, un link pe care îl pot accesa cu codul înscris pe bilet. Linkul de vizionare este activ vreme de 24 de ore, astfel încât, puteți viziona spectacolul oricând în acest interval.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.