La finele săptămânii viitoare Organizaţia Municipală a PNL îşi va alege conducerea. George Demian, secretarul coordonator al filialei spune că nu mai puţin de 428 de persoane vor avea drept de vot la şedinţa de sâmbăta viitoare. Concret, liberalii din municipiu îşi vor alege preşedintele, dar şi pe cei 18 membri ai Biroului Municipal al PNL.
„Candidaturile se pot depune până cu 48 de ore înainte de şedinţă. Vor avea drept de vot la alegerea conducerii municipale 428 de membri ai PNL. Din Biroul Municipal al PNL vot face parte 18 persoane, iar nouă dintre aceştia, care vor fi mai bine clasaţi ca număr de voturi obţinute vor deveni automat vicepreşedinţi ai organizaţiei”, ne-a declarat George Demian.
Cei care doresc să candideze pentru una dintre funcţiile în cauză vor trebui să aibă cotizaţia plătită inclusiv în luna martie, anterioară lunii în care se desfăşoară alegerile. Şedinţa de alegeri a liberalilor din municipiu va avea loc la Casa Sindica- telor, sâmbătă 20 aprilie, cu începere de la ora 11.

Actualitate 23
Camioanele stau la o coadă de opt ore la Negru Vodă și circa o oră la Nădlac II
citește mai mult »