Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Arad a fost gazda unui eveniment deosebit, dedicat copiilor din Eparhia Aradului. Vineri, 29 septembrie 2017 a avut loc festivitatea de premiere a copiilor participanți la concursul de desen „Ortodoxia în culori” desfășurat de Arhiepiscopia Aradului în parteneriat cu Asociația Filantropia Arad, în parohiile arădene.
Festivitatea a început la ora 15 în prezența Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, reprezentați ai Asociației Filantropia Arad, preoții coordonatori și a tuturor celor implicați în proiect. Premierea concurenților a ajuns la etapa eparhială, fiecare copil prezent având deja premiul I la etapa parohială.
În cuvântul adresat celor pre­zenți, Preasfinția Sa a vorbit despre icoană în contextul anului omagial 2017 – Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Românăde către Biserica Ortodoxă Română.
„Proiectul Ortodoxia în culori a fost o temă inspirată făcând legătura între copii și părinți (familia), Biserica, Școala și Dumnezeu” – a menționat Preasfinția Sa. Apoi a felicitat copiii pentru frumoasele desene realizate încurajându-i a continua în­mulțirea acestui talent, devenind astfel vrednici pictori ai sfintelor icoane. Nu în ultimul rând a felicitat și preoții coordonatori și părinții copiilor pentru implicarea în buna desfășurare a acestui proiect.
Concursul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului în perioada vacanței de vară, în cadrul parohiilor care au dorit să implementeze această activitate educativ religioasă.
„Atelierul de creație a însumat activități de arte plastice-desen cu acuarelă, sau creioane colorate pe hârtie, pe următoarele teme dicutate înainte, într-o oră de cateheză: 1 – Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul (desenarea icoanei sfântului prooroc), 2 – Familia mea creștină – (reprezentarea familiei fiecărui copil participant), 3 – Biserica mea (desenarea bisericii parohiale cu toate detaliile ei, după vizitarea și analizarea ei exterioară) și 4 – Copilul și icoana (desenarea locului de rugăciune pe care îl au copiii acasă). S-au urmărit aprofundarea cunoștințelor religioase, descoperirea frumuseții icoanelor prezentate în cateheze și a arhitecturii bisericii, oferirea unei alternative la petrecerea timpului liber cum ar fi timpul petrecut de cei mici în faţa televizorului sau a calculatorului, dezvoltarea creativităţii, imaginaţiei şi simţului artistic, precum şi a deprinderilor de comunicare şi lucru în echipă și dezvoltarea relației dintre copiii implicați în proiect și Biserică” – a precizat părintele Gabriel Mariș consilier social al Arhiepiscopiei Aradului și președinte al Asociației Filantropia Arad.
Cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Episcop a acordat 27 de diplome și daruri din partea Arhiepiscopiei Aradului tuturor copiilor premianți la etapa eparhială.
Cu această ocazie a avut loc și vernisajul expoziției tuturor celor mai frumoase desene ale celor aproape 300 de copii implicați din cele 11 parohii participante din Arhiepiscopia Aradului: Aradul Nou, Arad Gai, Arad – Micălaca Veche II, Sebiș I, Sebiș II, Șepreuș, Caporal Alexa, Buhani, Cil, Șilindia și Șicula.
Expoziția va rămâne deschisă timp de zece zile.
Asociatia Filantropia Arad își propune promovarea și derularea de programe, mecanisme și activități care vizează asistența socială, asistența medicală, asistența și dezvoltarea comunitară, economia socială, educația și cercetarea interdisciplinară, cultura, dezvoltarea organizațională, tineretul și mediul, pe plan local, regional, national și international, contribuind astfel la dezvoltarea comunității în spiritul valorilor creștin-ortodoxe, prin responsabilizarea sociala față de semeni și în mod deosebit față de grupurile vulnerabile. Totodată asociația își propune să participe prin reprezentanții săi la dezbateri și consultări publice în organisme consultative  sau deliberative în domeniul său de activitate (advocacy) și de asemenea să desfășoare campanii de informare, sensibilizare și educare a opiniei publice cu privire la subiecte relevante pentru activitatea sa  și care afectează calitatea vieții și demnitatea umană.
Prin realizarea obiectivelor sale, asociația Filantropia Arad urmărește să sprijine Biserica Ortodoxă Română în lucrarea ei social-filantropică săvârșită pentru oameni și comunitățile lor, în spiritul învățăturii creștine.
Asociația Filantropia Arad

Recomandările redacției