După un start de sezon în tribună, plătind tribut faptului că mai mereu Issa și Traore au ocupat cele două locuri de jucători extracomunitari de pe foaia de joc, Ousmane Gueye ar putea fi printre protagoniștii finalului de an. Ionuț Popa l-a titularizat la Tîrgoviște, l-a introdus pe teren la mijocul reprizei secunde cu Râmnicu Vâlcea și – din câte se pare – îl va folosi din primul minut împotriva foștilor săi colegi de la UTA.
După un tur excelent în Liga    a III-a, cu 6 goluri marcate în „alb-roșu”, senegalezul și-a pierdut locul de titular în stagiunea de primăvară în favoarea unui alt atacant pur sânge, Szabolcs Szekely. Cum acesta din urmă și-a prelungit contractul în vară, iar pe lângă Rus și Petre a mai venit și Curtuiuș, Ousmane a fost lăsat să plece în „exil” la Pâncota.
„Are mai puțimă importanță acum motivul pentru care am plecat de la UTA, a fost alegerea ambelor părți până la urmă. Dar, fotbalul nu se termină cu UTA, sau cu o nicio altă echipă pe lumea asta. Cât am fost acolo am încercat să dau totul, am trăit momente frumoase, cu reușite importante, acum – însă – tot ce vreau este să fac un campionat bun la Pâncota. Chiar dacă nu am jucat în primele etape, vreau să profit de fiecare șansă pe care o primesc de acum înainte, să fac ce știu mai bine, să dau goluri și să-mi ajut echipa să-și îndeplinească obiectivul. Mi-am dat seama de un lucru, doar munca mă ajută și – bineînțeles – încrederea pe care o ai în tine când intri în teren”, spune Ousmane.
Întrebat dacă va evolua cu o mai mare ambiție împotriva foștilor colegi și dacă se așteaptă la aprecieri din tribune, atacantul de culoare a adăugat: „Îmi doresc să dau gol și să câștig cu UTA la fel de mult cum îmi doresc să fac același lucru împotriva Mediașului, Brașov sau o altă echipă din campionat. Despre suporteri nu știu ce să zic. O parte dintre ei m-au contestat și în primăvară, s-ar putea să o facă și acum. Dar, indiferent de reacția lor eu voi încerca să joc cât mai bine pentru Pîncota”.
Fratele lui Mansour, care – de fapt – e împrumutat de la UTA în „alb-negru” până la finalul stagiunii, recunoaște că relațiile cu foștii colegi s-au mai răcit și că mai tine legătura doar cu Michel Vlad.

Recomandările redacției