Ovidiu Hațegan, delegat în play-off-ul pentru EURO 2020

0
34

Arbitrul din Arad va conduce la centru partida Scoția – Israel, meci din play-off-ul pentru EURO 2020.
Arbitrul român Ovidiu Haţegan va conduce partida dintre selecţionatele Scoţiei şi Israelului, meci care va avea loc joi, de la ora 21:45, la Glasgow, în semifinalele play-off-ului pentru EURO 2020 la fotbal, potrivit site-ului FRF.
Arbitri asistenţi au fost desemnaţi Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, în timp ce al patrulea oficial a fost delegat Sebastian Colţescu. Italienii Marco Guida şi Marco Di Bello vor fi arbitru video, respectiv arbitru asistent video.
Partida Scoția – Israel este una dintre cele două semifinale ale Grupei C de play-off. Câștigătoarea va întâlni formația care se va impune în duelul dintre Norvegia și Serbia pentru un loc la EURO 2020.
Haţegan a mai arbitrat două meciuri internaţionale în această toamnă, Franţa – Croaţia 4-2, în Liga Naţiunilor, şi KAA Gent – Dinamo Kiev 1-2, în play-off-ul Ligii Campionilor.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.