de Voicu Sida 

După câteva zile de repaus, ne-am întors cu bateriile încărcate pentru a începe noul an în forță. Chiar dacă unele lucrări sunt dependente de condițiile atmosferice și de vreme, omul de afaceri arădean, Ovidiu Palcu, și-a făcut timp pentru a ne prezenta unele din proiectele sale, în cadrul unei discuții pe care am purtat-o la început de an.

  • Domnule Ovidiu Palcu, vă întreb cum ați petrecut sărbătorile.
  • Ca de obicei, în familie, alături de cei dragi. Le-am petrecut acasă, mai ales că vedeți și dumneavoastră situația aceasta cauzată de pandemia de coronavirus și restricțiile cu care ne confruntăm.
  • Aș mai avea niște discuții de purtat cu dumneavoastră, dacă sunteți de acord.
  • Mai ales acum, la început de an, un an care, cred eu, ar trebui să ne facă mai buni unii cu alții și să lăsăm invidiile la o parte pentru că acestea nu fac bine nimănui.
  • Foarte multă lume vă vede o persoană credincioasă.
  • Da, să vă spun ceva. Poporul român este unul credincios, iar eu fac parte din acest popor.
  • Vedeți și cu poporul acesta cum este. Așa cum sunt degetele de la o mână…
  • Da, domnule Sida, numai că folosim toată mâna.
  • Așa este. Ce a reprezentat pentru dumneavoastră anul 2020 și cum vedeți anul 2021?
  • Dacă mă întrebați de anul 2020, a fost un an destul de bun. Chiar dacă a fost an de pandemie, la mine nu s-a simțit. Lucrările s-au efectuat conform graficului, ba chiar mai devreme de termen. De asemenea, lucrările care sunt începute le continuăm. Să știți că eu am dat și acum prime la toți salariații. Un alt lucru pe care îl fac întotdeauna este acela că ajut familiile nevoiașe de sărbători. Am găsit familii compuse din 4 – 7 copii, care nu aveau ce pune pe masă. Vă rog să mă credeți că eu nu aș fi avut haznă de sărbători să știu că acei copii nu aveau ce pune pe masă decât jumătate de franzelă, și aia uscată.

În ceea ce privește anul 2021, eu zic că pentru mine va fi unul mult mai bun ca anul care a trecut, din toate punctele de vedere. Mai ales că pornim cu forțe noi și plini de speranțe.

  • Dumnezeu să vă ajute și mult succes!

Voicu Sida

 

Utilajele INTECO HOLDING așteaptă pregătite prima zăpadă

Recomandările redacției