Pace pierdută

Dacă stăm să ne uităm ce s-a întâmplat în istorie, după încheierea unor conflicte între națiuni, nu este destul să câștigi războiul, dacă pierzi pacea. Degeaba o armată reușește să se impună pe câmpul de luptă cu, sau fără sacrificii importante, dacă diplomații chemați să pună ordine în relațiile dintre cele două părți beligerante, nu fructifică avantajele obținute prin tratatele de pace pe care le încheie. Iar a câștiga pacea nu înseamnă întotdeauna a-ți umili adversarul, a-l pune efectiv cu spatele la zid, ci mai ales a-l convinge că este mai bine să-și vadă de treaba lui decât să-ți bage bețe în roate. Sigur, în politică lucrurile nu stau chiar așa, dar victoria în alegeri nu înseamnă nimic, dacă nu este urmată de o guvernare menită nu doar să aducă un nou capital electoral, ci și să lase în urmă o serie de realizări și cel puțin impresia de stabilitate. Or, Partidul Social Democrat, care a câștigat în mod zdrobitor, sub conducerea lui Liviu Dragnea, alegerile parlamentare din decembrie 2016, se pare că a cam pierdut pacea…
Și dacă a pierdut, a pierdut pe propria mână. Pentru că este inacceptabil să inițiezi o moțiune de cenzură pentru a-ți da jos propriul prim-ministru, după cum este și mai greu de acceptat să existe posibilitatea ca respectivul scenariu să se repete, pe motiv că și următorul premier a început să gândească de unul singur și să prindă cheag în partid, în detrimentul președintelui acestuia. Președinte a cărui imagine, fie vorba între noi, are serios de suferit de pe urma loviturilor repetate pe care le-a primit de la instituțiile statului, instituții pe care a ajuns să le poreclească „stat paralel și ilegitim”.
Presa centrală scrie că urmează zile de foc pentru PSD și că cele două tabere,  constituite în jurul președintelui Liviu Dragnea, respectiv în jurul premierului Mihai Tudose, discută cu cuțitele pe masă. Pe de o parte există informații că Dragnea ar cam vrea să scape de Tudose, după cum a scăpat și de Grindeanu, în condițiile în care și acesta are porniri puternice de independență, poate mai puternice decât predecesorul său, pe care se zice că, la un moment dat, îl caracteriza ca fiind un fătălău. Pe de altă parte, nici Terente, pardon, Tudose, nu se lasă. Prin București se vorbește că ar cam vrea să-i facă felul lui Daddy, adică să-l elimine de la conducere partidului, pentru a-i lua locul. Iar negocierile se duc în spatele ușilor închise, grupările fiind foarte volatile. Acesta fiind situația, nici nu mai este nevoie de opoziție. PSD își face singur viața grea.
Nu că Opoziția ar exista pe undeva. Nici pomeneală de așa ceva. PNL este un partid care încă se caută, vorba lui Cornel Dinu, iar USR pare mai mult o adunătură de hipsteri, care nu sunt neapărat rău intenționați, dar care nu prea înțeleg nimic. UDMR-ul în schimb pare singura entitate care știe întotdeauna ce vrea, adică să fie alături de cel puternic, pentru a obține diverse avantaje, unele mai mari pentru liderii săi și altele mai mici pentru ungurii de rând.