A început şcoala, aşa că în fiecare dimineaţă trebuie să-i pregătești copilului tău pacheţelul. De cele mai multe ori, acesta înseamnă clasicul sendviş cu mezeluri, care nu oferă nutrienţii de care micuţul are nevoie. Uite ce idei să­nătoase îţi recomandăm, scrie Click.
În România, pachetul cu mâncare pentru şcoală înseamnă pentru mulţi copii un sendviş, adică două felii de pâine albă unse cu unt sau brânză topită, la care adaugi mezeluri, cașcaval. O variantă comodă pentru tine, dar deloc sănătoasă.
„Mezelurile, în primul rând conțin un adaos mai mare de zahăr și de sare. Brânza topită este la fel de dăunătoare, mai ales prin conținutul foarte mare caloric și un conținut destul de mare de grăsimi”, spune un medic diabet, nutriție și boli metabolice.
Şi mai grav este atunci când îi dai copilului bani pentru pachet. De cele mai multe ori, el va alege să-şi cumpere co­vrigi, biscuiţi, chipsuri, croissante cu ciocolată. Astfel, nu mai există nici un control asupra alimentaţiei lui.
Iată ce-i poți prepara sănătos!
– bastonaşe din caşcaval, felii de brânză solidă sau câteva felii de brânză emmentaler. Proteinele din brânză se pot combina cu biscuiți din făină integrală, legume sau chiar fructe, iar cei mici vor fi încântaţi;
– iaurtul este o altă gustare uşor de transportat şi de mâncat în pauza mare. Evită să-l cumperi pe cel cu fructe. Conține o mulți conservanţi, coloranţi şi zahăr;
– o caserolă cu alune, arahide, nuci, fistic şi migdale sunt o altă gustare sănătoasă. Sunt o sursă de proteine, dar şi de magneziu, vitamina E, B1 şi B6, acizi graşi Omega 3, calciu şi fier;
– fructele uscate sunt la fel de indicate;
– un wrap cu felii de pui, roșii, castraveți și avocado este o altă idee de pachețel;
– un ou fiert, felii de somon, o felie de pâine neagră, bastonașe de morcov;
– sendviș cu dovlecei la grătar, branză de capră și mărar. Brânza se fărâmițează cu o furculiță și se amestecă cu mărarul tocat mărunt;
– o baghetă neagră umplută cu ton, avo­cado tăiat feliuțe sau pasat, salată verde, spanac sau orice frunze aveți.
Puteți alterna aceste idei de pachețel, suficiente pentru întreaga săptămână.

Recomandările redacției