Cu mare tam-tam, Barna şi Cioloş solicită partidelor din Opoziţie să semneze un pact prin care să susţină organizarea de alegeri parlamentare anticipate pe data de 6 mai anul viitor, concomitent cu alegerile locale. Cei doi ştiu foarte bine că acest lucru nu este posibil, din mai multe motive. Lăsăm la o parte recomandările Comisiei de la Veneţia, pe care cei din Opoziţie o invocă mai abitir ca pe Bunul Dumnezeu şi care spune explicit că nu se organizează concomitent două scrutinuri. Barna dă asigurări că toţi parlamentarii săi sunt dispuşi să renunţe la şase luni de mandat şi cere şi celorlalte partide să îşi oblige senatorii şi deputaţii să facă acelaşi lucru. Este o copilărie să crezi că parlamentarii români sunt dispuşi la un asemenea sacrificiu. Dincolo de faptul că şase luni de mandat înseamnă o sumă apreciabilă pentru unii dintre ei, trebuie avut în vedere şi un alt aspect, extrem de important. Mulţi dintre parlamentari sunt la primul mandat şi nu au cum să fie siguri că vor mai obţine unul. La toate partidele, siguranţa perpetuării în Parlament o au doar şefii, care, invariabil, se pun pe locuri eligibile, ceilalţi fiind la mila electoratului şi, în ceea ce priveşte locul pe listă, la discreţia şefilor.
Cei care sunt la primul mandat nu vor renunţa de bună voie la jumătate de an, pentru că există pericolul pierderii pensiei de parlamentar! Legea spune foarte clar că, pentru a primi pensie, parlamentarul trebuie să aibă cel puţin un mandat întreg! Or, nu sunt deloc puţini cei care se agaţă de această pensie ca înecatul de pai. Nu este deloc clar dacă un mandat întrerupt de alegeri anticipate poate fi socotit un mandat întreg, nu există prevedere legală în acest sens. Dincolo de acest aspect, este clar că singurul partid care ar fi avantajat de comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare este USR. Fiind pe val, în urma uriaşei surprize de la europarlamentare, USR ar putea profita masiv de politizarea alegerilor locale, datorită organizării în acelaşi timp a celor două scrutinuri. Sunt convins că, la alegerile locale de anul viitor, organizate separat de parlamentare, USR nu va reuşi nici măcar să se apropie de scorul obţinut la europarlamentare. Atunci când nu ai structuri în teritoriu, este aproape imposibil să câştigi primării sau consilii locale. Or, dacă USR ia un scor slab la locale, se va dezumfla şi la parlamentare.
PNL are tot interesul ca USR-PLUS să dea rateuri la alegerile locale, pentru ca la negocierile pentru o alianţă să nu poată emită pretenţii prea mari. Aşadar, nici PNL nu va fi de acord ca alegerile parlamentare să fie concomitente cu localele. Nu mai vorbim de ALDE, care, aflat în degringoladă, îşi pune toate speranţele de relansare în obţinerea unui număr cât mai consistent de aleşi locali, baza pregătirii alegerilor parlamentare. Teoretic, şi Pro România ar fi avantajat de dublul scrutin, având şansa să-şi conserve scorul actual, dar practic Ponta este departe de a se mulţumi cu ponderea de acum, care sub nicio formă nu i-ar lăsa vreo şansă de a deveni liderul stângii. Aşadar, nici Pro România nu are cum să fie de acord cu aşa-zisul pact al lui Cioloş şi Barna. UDMR-ul nici măcar nu-l mai luăm în calcul, pentru că şi dacă ar fi, prin absurd, nu două, ci trei scrutinuri concomitente, rezultatul al fi acelaşi pentru fiecare scrutin în parte. În concluzie, nici măcar Cioloş şi Barna nu cred în pactul lor, dar se agită, ca să pară adevăraţii lideri ai dreptei.

Recomandările redacției