pacurarDupă Darius Covaci, plecat la Bristol City în luna aprilie a anului trecut, Emanuel Vasi a devenit jucătorul „giganților” de la Manchester City. Cris­tian Păcurar, antrenorul care i-a pus ghetele în picioare când era abia un puști de-o șchioapă, a vorbit despre momentul marcant pentru fotbalul arădean.
– Cristi, transferul lui Emanuel Vasi la Manchester City poate fi apreciat drept cel mai sonor al fotbalului arădean, ținând cont de anvergura britanicilor.
– Da, vizavi de numele clubului, de faptul că a fost monitorizat atâta timp. A fost un transfer gândit, băiatul a fost testat la un club care nu mai are nevoie de prezentare. Acum, lumea îmi spune că au mai fost transferați şi alţii. Da, dar eu mă bazez pe ce înseamnă familia Vasi, pe educația primită de el de la părinți, pe caracterul lui, pe școala de unde vine. Trăgând niște concluzii, am mari speranțe în ce înseamnă viitorul lui. Evident, depinde de el. Eu mi-am făcut treaba, probabil că puteam și mai bine, dar s-a transferat acolo, înseamnă că am făcut o treabă destul de bună, l-am învățat destul de multe lucruri. Mai are de învățat foarte multe, de la oameni mai buni, mai importanți, mai cu nume decât mine.
– Într-o discuție mai veche, îmi povesteai că, practic, pentru el ai făcut grupa 1997.
– Da, eram pe final de generație 1988 – nu ca vârstă ci ca insolvență, că tot se vorbește de insolvențe acum – la Telecom. Era și fratele lui în acea generație, și mi-a spus de el. Când știam că Telecomul se desființează, am zis să formez la Școala Sportivă grupa de 1997 plecând de la Vasi. A venit la 5 ani la fotbal, avea alergare foarte ușoară, inteligență, lovea bine cu stângul. Familia avea o casă la Sâmbăteni, iar el juca mult pe maidan. De la 5 ani la 16 ani a avut progres continuu. A avut, săracul, și ghinoane cu accidentări, dar cei de la City îmi spuneau că îi apreciază viteza, tehnica, execuțiile, iar de restul, însemnând forță, vitaminizare, recuperare, se ocupă ei. An de an a fost jucătorul turneului la competiţii, declarat cel mai bun jucător, a fost căpitan la naționala de juniori, a avut de toate. A fost deschis și apt să învețe lucruri noi.
– Cît timp a fost monitorizat de Manchester City?
– Patru ani. Am venit de la un turneu zonal de la Reghin, eram foarte supărați, pierduserăm cu 1-0. Dacă ne calificam, nu trebuia să participăm la Cupa Cotta. Așa, am parti­cipat și tot răul a fost spre bine, a fost remarcat de scouteri și monito­rizat de atunci în continuu. Cei de la City au fost foarte corecți, au venit după el, l-au dus la ei, a fost în turnee peste tot cu ei, în fiecare an a stat între 6-8 luni acolo, pe etape.
– Cu asta ai explicat și cum procedează un club mare când a remarcat un copil. E inutil să vorbim despre cât de mult îţi doreşti să se impună în Anglia.
– Sperăm să se impună. Noi, antrenorii, avem impresia că dacă avem cea mai bună echipă suntem și cei mai buni antrenori. Având echipă și făcând performanță cu echipa, e un plus al CV-ului, atât al jucătorilor dar, mai important, al antrenorului. Trebuie să preluăm ce e mai bun de afară, e mai important aspectul individual. Vasi n-a fost luat la City să întărească grupa lui de vârstă, ci să joace la Under 18, la Under 21. Așa ar trebui să fie viitorul. Vechile metode nu neapărat au fost rele, dar vremurile se schimbă. Noi trebuie să ne ocupăm mai bine individual. Dacă avem și o echipă foarte bună, e mult mai bine.
– La grupa 1997 ai colaborat, pe rând, cu Marius Demian și Francisc Tisza. Cum l-au văzut pe Vasi?
– Profesorul Demian vedea de la distanță că are calitate, Manu e tipul de jucător foarte discplinat, reținut, nu poza într-un clown. Era moderat, ieșea în evidență doar prin lucrurile bune. Am fost în Ungaria la un turneu cu Academiile, ne oprea lumea pe scări, ne spunea „Aveți cea mai bună echipă, iar numărul 10 e fantastic”. L-a impresionat pe profesorul Demian, „Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să vină oameni în vârstă, care cunoșteau fotbal, să spună așa ceva”, a mărturisit. Iar cu nea Feri, Vasi și Man urmau să plece în Anglia, l-am rugat să lucrăm individual cu ei. I-a ținut două ore și jumătate la individualizare, erau storși! Au avut norocul să lucreze cu cei mai buni din domeniu, am avut și eu norocul ăsta.

Recomandările redacției