Păcurar, în lacrimi când a venit vorba despre Popa: „Suntem afectați, el a vrut să creeze această echipă…”

0
297

Echipa fanion a Aradului a încheiat seria de șase meciuri fără victorie în compania celor de la Aerostar Bacău. După o primă repriză extrem de modestă, terminată cu avantajul moldovenilor, utiștii au schimbat total placa după pauză și au întors meciul pentru punctele ce îndepărtează definitiv orice emoții privind prezența și de la anul în eșalonul doi al fotbalului românesc.
Ionuț Neagu și Cipri Rus au anulat reușita lui Vraciu pe fondul unei atitudini total schimbate față de primul act și chiar și precedentele confruntări. „Un meci trăit la maxim de toată lumea ce a fost la stadion. Am studiat echipa adversă, dar a schimbat sistemul tactic și la primul ei atac a marcat. Am intrat la pauză cu 0-1, am schimbat sistemul de joc în 4-1-4-1 și am reușit să întoarcem scorul. Nu să mă dau mare antrenor, e meritul jucătorilor, inclusiv rezervele ne-au ajutat și am întors din nou un rezultat ca și în alte ocazii în acest retur. Din păcate, iarăși am luat gol și e nemulțumitor. Trebuie, însă, să se știe, am fost cu moralul la pământ înainte de acest meci, decimați, cum s-ar spune. Mi-a fost greu să vorebsc cu jucătorii, sunt probleme în vestiar, probleme de încredere și au mai apărut și actul de indisciplină al lui Bodo Kanda, care ne-a lipsit astăzi. El și-a cerut deja scuze, dar oricum nu ar fi putut evolua astăzi din cauza unei accidentări. Până la urmă, a ieșit bine și asta e cel mai important”, a declarat Cristian Păcurar imediat după finalul disputei cu băcăuanii.
Nu mai e un secret că starea de sănătate a lui Ionuț Popa nu e dintre cele mai bune. Dimpotrivă, experimentatul tehnician nu mai este mereu disponibil pentru un sfat sau indicații de ordin tactic sau tehnic, deși situații precum cea de miercuri, când UTA era din nou condusă la pauză, ar avea nevoie de intervenția sa, fie ea și prin intermediul telefonului.
Întrebat după meci dacă vocea lui „Mister” lipsește în vestiar, Cristian Păcurar a făcut o pauză de 6-7 secunde, timp în care i-au dat lacrimile. „Nimic… să schimbăm subiectul. Bineînețeles, că sunt și suntem afectați de starea lui nea’ Popică. Dânsul are toate meritele când câștigăm, a adus jucători, el a vrut să creeze această echipă… Din păcate, din pricina nenumăratelor accidentări și suspendări nu am făcut tot ce am vrut să facem”, a spus printre lacrimi „secundul” arădenilor.
„Secundul” UTA-ei a motivat și titularizarea lui Alex Manea, deși acesta a recunoscut că este doar la 25-30% din potențial. „L-am ales pentru determinarea, răutatea și agresivitatea lui, dar și pentru tot ce înseamnă el pentru clubul UTA. Lui Manea îi expiră contractul în vară, el încă nu e bine, se antrenează cum poate de trei-patru săptămâni, dar e acolo când apelezi la el. Din păcate, a fost eliminat azi, dar primul cartonaș galben nu îl merita”, a adăugat Păcurar.
De altfel, tehnicianul arădenilor a trimis ceva săgeți în direcția „fluierașilor”. „Nu vreau să mă plâng de arbitraje, dar spuneți și dumneavoastră, a fost sau nu 11 metri la Popa la Cluj? Merita Manea primul «galben» astăzi? Apoi, lovitura liberă din care am fost egalați de Șiri­neasa nu a prea fost, iar ultimele trei cartonașe galbene pentru care Copaci a fost suspendat au fost și ele nemeritate”, a mai punctat „secundul” UTA-ei.
În locul lui Paul Copaci pe banda stângă a defensivei a activat Ionuț Gavrilă, iar Melinte a fost în premieră căpitan al „roș-albilor” după ieșirea lui Cipri Rus. „Gavrilă s-a achitat bine defensiv de sarcini, are determinarea care le lișpsește multora. Dar el va crește lângă cei cu experiență, va prinde încredere alături de ei. După abaterea disciplinară a lui El Hasni, Melinte a devenit al doilea căpitan”, a mai explicat Cristi Păcurar.
În final, Păcurar a spus că nu agreează deloc postura în care se află de la asumarea semi-interimatului. „Nu i-aș dori niciunui antrenor să fie în locul meu. Eu nu consider că am dușmani, sunt păreri pro și contra mea… Sunt multe lucruri pe care le lăsăm aici și așa, bine că am câștigat”, a mai spus tehnicianul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.