Deși la un moment dat se părea că „mariajul” dintre UTA și Paul Păcurar va dura cel puțin până în vară, ținând cont și de situația specială a fotbalistului care nu mai poate evolua în acest sezon la o a treia echipă. Asta înseamnă că, pentru a nu ieși din circuit o jumătate de an, mijlocașul de 25 de ani trebuie să se întoarcă la Luceafărul Oradea, grupare pentru care a evoluat în primele cinci etape ale prezentei stagiuni de Liga a II-a.
Dar, primele discuţii cu gruparea din Bihor nu s-au concretizat și fotbalistul stă în expectativă. „Am reziliat cu UTA Arad. De fapt, cu excepţia lui Curtuiuş au plecat toţi fotbalişti care nu erau din Arad. Va fi greu, din acest punct de vedere, în retur, pentru fosta mea echipă. Personal nu am prea multe alternative, am discutat la Oradea să mă întorc pentru şase luni, dar mi s-a propus un contract pe o perioadă mai îndelungată”, a spus Păcurar pentru ziarulunirea.ro.
O posibilă variantă ar fi Unirea Alba Iulia, echipa din oraşul natal, mijlocașul ofensiv de îmbrăcând tricoul „alb-negru” până la vârsta de 15 ani, când a ajuns la Şcoala de Fotbal „Ardealul” Cluj. Dar, bineînțeles, legătura s-ar putea oficializa doar din vară. „Despre Alba Iulia, e prematur să discutăm, reprezintă o alternativă în viitor, mai ales că «niciodată nu trebuie să spui niciodată»”, a mai menţionat Păcurar pentru aceeași sursă.
Păcurar a înscris un singur gol pentru UTA în prima parte a sezonului. E adevărat, acesta a fost decisiv pentru cele trei puncte luate de arădeni la Suceava, în urma succesului cu 3-2.

Recomandările redacției