Un cetăţean pakistanez a încercat să treacă graniţa cu documentele pentru refugiaţi ale unui văr de-al său. În data de 13.10.2015, în jurul orei 16.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasager într-un autoturism condus de un român, un bărbat care s-a legitimat cu un document de călătorie pentru refugiaţi şi un permis de şedere permanentă, ambele eliberate de autorităţile germane.

Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana nu corespunde cu fotografia din documentele prezentate, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul P.F. pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul este cetăţean pakistanez, în vârstă de 32 ani, care intrase legal în România în urmă cu o săptămână. La cercetări, acesta a declarat că documentele prezentate aparţin unei rude şi a procedat în acest mod pentru că dorea să ajungă în Germania, unde se află şi ruda sa şi nu deţinea documente legale.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi au întocmit actele de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Recomandările redacției