sculici41Parcursul frumos din Cupa României Timișoreana a devenit o amintire frumoasă pentru CS Ineu, care în campionat nu se regăsește. Zărăndanii au ajuns la trei eșecuri consecutive, ultimul dintre ele sosind într-o manieră categorică (0-4) chiar în fața propriilor suporteri. Practic, Performanța Ighiu și-a asigurat toate punctele pe Crișul Alb încă din minutul 20, dându-le și prilejul unor spectatori să-I ceară capul antrenorului Cristian Sculici.
La finalul confruntării, tânărul tehnician și-a asumat o parte din vina usturătorului eșec și a părut dispus să se dea la o parte. „Toți, începând cu mine, suntem vinovați. Dacă se va considera că trebuie luate măsuri împotriva mea sunt la dispoziția condu­cerii. Primează interesul echi­pei”, spunea Sculici sâmbătă.
Dar, conducerea administrativă a clubului nu ia în calcul o des­părțire de actualul antenor.
„Are mai departe toată încrederea noastră. Cristi Sculici cunoaște cel mai bine jucătorii, știe exact ce are de făcut pentru a-i scoate din această pasă proastă. Sperăm ca de la meciul de la Motru să începem să facem din nou puncte și să părăsim ultimul loc în clasament. Meciul cu Ighiul l-am pierdut pe o lipsă totală de concentrare. Am luat goluri prea ușor, iar în atac nu am pus mai deloc probleme. Mai e și regula celor trei juniori Under 19 ce ne-a destabilizat puțin. Zdrențan nu și-a revenit complet din punct de vedere fizic după accidentare, am și schimbat sistemul de joc pentru a le găsi cel mai bun loc în teren copiilor, nu e deloc simplu. Dar, așa cum am spus, ne bazăm în continuare pe Cristi Sculici”, a punctat Adrian Palade, președintele zărănda­nilor.
Ineul a acumulat un singur punct din cele patru meciuri disputate în prezenta ediție a Ligii a III-a și deține „lanterna roșie” în seria a IV-a.

Recomandările redacției