crisJoi a fost Ziua Europei, dar divizionara a treia cu același nume a făcut – poate – cel mai slab meci al returului și a pierdut în „fieful” unei contracandidate la salvarea de la retrogradare. „Tocmai pentru că am realizat importanța acestei partide, am făcut deplasarea la Cluj de joi. Am dorit ca băieții să fie proaspeți, odihniți și concentrați la miza meciului, dar a fost chiar invers. După o astfel de prestație, nu știu ce mai putem spera pe viitor de la această echipă. Am jucat extrem de slab”, a sintetizat în câteva cuvinte Daniel Cherecheși cele întâmplate vineri seara pe Someș.
Partida dintre Sănătatea Cluj și Europa Crișul Chișineu-Criș a fost decisă de Simioancă, în minutul 38. Acesta a marcat de la colțul lung, după o pasă venită de pe bandă la care defensiva oaspeților nu a putut interveni. Echipa lui Lucian Ciba a reacționat doar cu 10 minute înainte de final prin capul lui Man, care s-a dus în bară, dar însuși directorul exe­cutiv al arădenilor a recunoscut că rezultatul de egalitate era – oarecum – mincinos.
Rusu – Condrea, Toseschi, Pistol, V. Fritea – Ban, Man – Bucur, Loga, Apetri – Băd, plus Contor, Ciornei și Circov au fost jucătorii trimiși pe teren de Lucian Ciba pentru Europa.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției