Românii, deci implicit arădenii, care vor să ajungă în Marea Britanie își pot folosi cartea de identitate numai până pe 30 ianuarie 2021, ca document de călătorie, precizează din nou Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii, potrivit romaniatv.net.

Aceasta e una dintre schimbările care apar odată cu încheierea perioadei de tranziție a Brexit-ului.

„Cetățenii români care au obținut statutul de REZIDENT în UK/#pre-settled sau #SettledStatus (în baza programului EU Settlement Scheme) vor putea folosi cartea de identitate ca document de călătorie până la 31 decembrie 2025”, a scris pe Facebook Ambasada României în Regatul Unit.

Astfel, de pe 1 ianuarie, se schimbă regulile de imigrare în Marea Britanie. Cei care vor să se stabilească, să muncească sau să studieze în UK vor fi nevoiți să solicite viză prin noul sistem de imigrare bazat pe puncte.

Pe 1 decembrie 2020, Londra a lansat, în cadrul noului sistem de imigrare pe bază de puncte, viza pentru muncitorii calificaţi şi înalt calificaţi care doresc să se stabilească în Regatul Unit începând cu 1 ianuarie 2021, alături de noua viză pentru studenţi operaţionalizată în luna noiembrie.

Solicitantul va fi nevoit să demonstreze că:

-are o ofertă de muncă la nivelul de calificare necesar de la un sponsor/angajator autorizat de Home Office;

-salariul minim anual oferit de către sponsor/angajator este de 26.500 lire sterline sau egal cu nivelul de salarizare relevant domeniului de activitate (dacă în domeniul de activitate salariul minim anual este mai mare de 26.500 lire sterline);

-poate vorbi limba engleză la un nivel intermediar B1.

Aceste reguli nu se aplică turiștilor sau cetățenilor europeni care pe data de 31 decembrie 2020 erau deja stabiliți în Marea Britanie și care au obținut să urmează să obțină până pe 30 iunie 2021 statutul PRE-SETTLED sau SETTLED.

Până pe 1 octombrie 2021, cetățenii din Uniunea Europeană, Islanda, Norvegia, Liechtenstein şi Elveţia pot intra în Regatul Unit cu paşaport sau document naţional de identitate, la fel ca în prezent.

După data de 1 octombrie 2021, cetăţenii UE, Islandei, Norvegiei, Liechtensteinului şi Elveţiei vor avea nevoie de paşaport pentru a călători în Regatul Unit.

Cetăţenii UE vor putea intra pe teritoriul britanic ca vizitatori pentru o perioadă de şase luni fără a fi nevoie să obţină o viză. Un vizitator poate intra în Regatul Unit de mai multe ori în această perioadă, dar nu poate ajunge să locuiască efectiv acolo prin mecanismul vizitelor repetate sau continue, conform Agerpres.

 

 

 

 

Recomandările redacției