Până în 20 iulie absolvenţii de gimnaziu trebuie să se înscrie la liceu

0
586

Conform calendarului admiterii în învătământul liceal de stat, în perioada 13 – 20 iulie candidații vor depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost repartizaţi.
În zilele de 22, 23 si 24 iulie, Comisia Județeană de Admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, precizează MEC.
Cei care în perioada 13-20 iulie 2020 NU își depun dosarele de înscriere la liceu sunt considerați retrași. Prin urmare, locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate și vor fi utilizate pentru rezol­varea cazurilor speciale.
Potrivit MEC, 8.570 de elevi nu au fost repartizați, deoarece nu au completat suficiente opțiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învățământ liceal.
Totuşi, indiferent de numărul de op­țiuni completat, unii dintre elevi ar fi rămas nerepartizați, deoarece cifra de şcolarizare din acest an şcolar a fost mai mare decât numărul de locuri la liceu.
Aceştia vor intra în următoarea etapă de admitere, 24 iulie – 3 august, alături de absolvenții clasei a VIII-a repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere la liceu în intervalul 13 – 20 iulie, de candidații care nu au participat la repartizare și de absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut Evaluarea Naţională.
În total, au rămas disponibile peste 37.000 de locuri în învățământul liceal, învățământul profesional, învăţământul dual și învățământul liceal tehnologic.
Elevii care nu prind loc la liceu vor fi nevoiți să se orienteze către școlile profesionale.
Corina Henegar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.