Până în prezent România a cucerit 92 de medalii la Campionatele Europene de Sală

0
136

Între 1970 și 2021 inclusiv, Campionatele Europene de atletism în sală au numărat 35 de ediții, iar România a participat la toate. În decursul celor 51 de ani, Federația Română de Atletism se poate lăuda cu un total de 92 de medalii. Dintre acestea, 23 au fost de aur, 34 de au fost de argint, iar 35 de bronz.

Prima medalie de aur la Europene de atletism în sală a fost cucerită de către Viorica Viscopoleanu (Steaua Bucureşti), în 1970. La ediția de debut a Europenelor, sportiva pregătită atunci de Ioan Soter a sărit 6.56 m și a luat aurul la lungime feminin.

Ultimul aur la Europenele de atletism în sală pentru România a fost cucerit de către Elena Iagăr (CSA Steaua București), la Madrid, în 2005, în proba de 1.500 de metri feminin. Atunci, în capitala Spaniei, Elena a fost pregătită de antrenoarea Margareta Florea și a terminat cursa în 4:03.09.

Cea mai prolifică participare a României la Campionatele Europene de sală a fost cea de la Geneva, din 1992. Atunci, atleții din țara noastră au cucerit trei medalii de aur, patru de argint și un bronz. În Elveția au cucerit aur Ella Kovacs (Steaua București) – la 800 m, Margareta Keszeg (C.S.M.Universitatea Craiova) – la 3.000 m și Liliana Năstase (Steaua Bucureşti) – la pentatlon; argint au câștigat Sorin Matei (C.S.M.Universitatea Craiova) – la înălțime, Iolanda Oanţă (Rapid Bucureşti) – la 200 m, Marieta Ilcu (Metalul Hunedoara) – la lungime și Petra Văidian (C.S.M.Universitatea Craiova) – la pentatlon; iar unicul bronz a fost adus de către Doina Melinte (Ştiinţa C.F.R.Bacău) – la 1.500 m.

Ultima ediție a Europenelor de sală la care atleții din România au cucerit medalii a fost cea de la Praga, în 2015. Atunci, în Cehia, Marian Oprea (Rapid/Dinamo București) a cucerit bronzul la triplusalt. Tot bronz a câștigat și Florentina Marincu Iusco (CNS Cetate Deva), la lungime, scrie site-ului Federației Române de Atletism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.