Dat în gât de către un fin romaşcan pentru uzul unui BMW şi pentru primirea a două rochii turceşti, judecătorul Toni Greblă va părăsi, cel mai probabil, Curtea Constituţională a României. Această înaltă instituţiei a statului de drept rămăsese – până la terfelirea de ieri – singura fecioară a statului nostru mioritic, încă necălcată de către DNA. Preşedinţia patriei şi-a plătit deja obolul înaltului Departament Anticorupţie prin arestarea fratelui fostului preşedinte. Guvernul României a dat DNA-ului un prim-ministru, în persoana lui Adrian Năstase, başca o duzină de miniştri de toate culorile curcubeului nostru politic. Şefa DIICOT a fost săltată aproape de pe stradă, iar patronii mai multor  televiziuni de ştiri joacă astăzi barbut prin celulele Jilavei. Cât despre Parlament, aproape că nici nu mai merită să ne răcim gura: de-aici sunt arestaţi, urmăriţi sau trimişi în judecată „aleşii” naţiunii cu o frecvenţă aproape cotidiană. Toată lumea politică stă consternată şi se întreabă despre ce se întâmplă. Ei bine, nu se întâmplă decât ceea ce trebuia să se întâmple. Adică, cei arestaţi şi vârâţi după gratii, văzând că ortacii lor din libertate nu mai pot mişca nici un deget ca să-i ajute, au început să ceară câte un top de hârtie ministerială, mai multe pixuri şi s-au apucat de scris. Fireşte, nu romane poliţiste sau op-uri ştiinţifice.
Ci denunţuri după denunţuri, dând pe goarnă – expresie utilizată destul de frecvent printre deţinuţi – tot ceea ce ştiu că s-a petrecut cu averea patriei. Nu trebuie să cădem în capcană şi să credem că poliţiştii sau procurorii au început în sfârşit să lucreze după metode nemţeşti sau americane. Nicidecum! Pur şi simplu politicienii hoţi au început să se pârască între ei, astfel că funcţionarii de la DNA abia mai prididesc cu înregistrarea autodenunţurilor. Aşa s-a cură­ţat Mafia americană după celebra perioadă a prohibiţiei, aşa s-a curăţat Mafia siciliană după răscoala magistraţilor necorupţi, aşa se va curăţa şi Mafia de pe ambele maluri ale Dâmboviţei. Se vor „da în gât” unii pe alţii, până când se va isprăvi întreaga băşcălie de până acum. Tăvă­lu­gul a pornit şi nu-l va mai putea opri nimeni, asemenea bulgărelui de zăpadă de pe coasta muntelui, care se transformă într-o avalanşă în toată regula. Totul a depins de voinţa Departamen­tului de Stat american de a nu pierde din mâini România, de trezirea la atitudine civică a diasporei şi a tineretului şi de rezultatul ultimelor alegeri prezidenţiale din România. Altfel, cei care plângeau astăzi printre zăbrele erau Daniel Morar, Codruţa Kövesi, Monica Macovei şi ceilalţi luptători anticorupţie, fiind arătaţi cu degetul şi ridiculizaţi că ar fi încălcat legislaţia europeană privind „drepturile hoţului” de către cei care au îndrăznit să voteze acea măgărie din „marţea neagră”, care ar fi scos definitiv România din rândul ţărilor euro-atlantice. În încheiere, mi-amintesc de bocitoa­- rele de pe televiziunile de ştiri, care încercau să vâre în mentalul colectiv ideea că DNA-ul a aţipit, deoarece Johannis a câştigat competiţia pentru Cotroceni, iar arestările în miez de noapte nu-şi mai află rostul. Aveţi puţintică răbdare…

  • A. Rădeanu spune:

    Până nu vor fi după gratii Băsescu şi haita lui de hoţi şi mafioţi (în care se înscriu la loc de cinste de tine numiţii Morar, Kovesi si Macovei) nu se va putea vorbi de justiţie corectă în România. Sunt luate doar uneltele şi găinarii, nu marii corupţi, care fac jocurile. Cum contrabalansează rochiile şi termopanele pesediste miliardele din retrocedări ilegale făcute de mafia băsistă condusă de Udrea, Cocoş, Stelu, Pricop &co? E bine şi cu pesediştii la închisoare, dar văd că Băsescu, marele artizan al tuturor jafurilor din ultimii 10-20-25 de ani, stă bine-mersi şi şterge urmele infracţiunilor fără să-l deranjeze nimeni.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției