pincotaȘoimii Pîncota a avut etapă liberă în ultimul week-end, însă programul de antrenamente al echipei din Podgorie a decurs normal. Pîncotanii și-au completat temporar efectivul cu câțiva juniori de la grupa UTA-ei, pregătită de Sandu Gaica și, cu ocazia unui meci-școală, Cuedan a pus la punct mecanismul pentru vineri. „Suntem cu picioarele pe pământ și încercăm să găsim cele mai optime soluții pentru acest meci. Întâlnim locul 1, un club foarte bine organizat și structurat, începând de la capitolul copii și juniori. Național Sebiș are conducere administrativă ambițioasă, conducere tehnică foarte bună, iar în spate stă un oraș care vrea să promoveze în liga a doua. Vom face tot ce ţine de noi în ceea ce privește starea fizică și psihică, astfel încât la ora jocului să avem formula eficientă, care să ne asigure un rezultat pozitiv”, anticipează antrenorul Dan Cuedan.
Îl completează preşedintele Pavel Piroş, care se gândeşte doar la victorie: „E un meci foarte important pentru Șoimii Pâncota, având în vedere și rezultatele din etapă. Avem un culoar bun, au fost pregătite absolut toate momentele privind acest meci. Eu zic că avem o șansă în plus, având în vedere că jucăm acasă. Ne dorim foarte mult această victorie”, spune Piroş.

Recomandările redacției