pincota1Luna ce a trecut de la demararea antrenamentelor în vede­rea campaniei de primăvară i-a ținut pe pâncotani departe de baza sportivă din Podgorie. Fiindcă vremea a fost capricioasă, cu precipitații de tot felul și temperaturi scăzute, exista riscul ca suprafața de teren să se deterioreze și asta în condițiile în care și așa aceasta nu a excelat în turul campionatului. Prin urmare, „șoimii” s-au pregătit la Arad, în special pe „CSȘ Gloria”, însă lucrurile s-au schimbat din această săptămână.
„Am discutat cu domnul Doru Drăucean, care ne-a dat verde să ne întoarcem la Pâncota pentru antrenamente. Ne mutăm toate materialele acolo, e important că vom începe să ne reacomodăm cu gazonul pe care vom disputa primul meci oficial al anului. Sperăm ca în cele două săptămâni rămase până la partida cu Tărlungeni să corectăm toate aspectele negative sesizate cu ocazia meciurilor de verificare”, a precizat Dan Cuedan, care a mai admis și posibilitatea ca în cazul unor noi precipitații echipa sa să se antreneze și pe terenul de la Caporal Alexa.
Tot până la reluarea campionatului, „șoimii” s-ar mai putea întări cu unul-doi fotbaliști. Tânărul portar Gârlea se află deja în curtea „alb-negrilor” și așteaptă ok-ul conducerii, însă pîncotanii mai sunt pe urma unui mijlocaș defensiv, așa cum admitea chiar președintele Pavel Piroș.  „Până regulamentul ne permite există posibilitatea să mai facem transferuri. Bineînțeles, în acest moment al sezonului, vorbim doar despre fotbaliști puși la punct cu pregătirea, care să vină rapid cu un plus”, a adăugat antrenorul Pâncotei.

Recomandările redacției