piros-cueLa inițiativa conducerii celor de la FC Olt Slatina, reprezentanții cluburilor de Liga a II-a se întâlnesc  în această dimineață la Casa Fotbalului pentru a discuta unele măsuri menite să îmbunătățească activitatea pentru campania de primăvară. Ședința va dura în jur de o oră, după care „oficialii” grupărilor din eșalonul secund vor fi ascultați chiar de președintele FRF, Răzvan Burleanu și secretarul general, Gheorghe Chivor­chian.
În acest sens, conducerea Șoimilor Pâncota a pregătit o scrisoare cu patru puncte mari și late, la care ar dori un răspuns  imediat din partea șefilor Federației. „Avem solicitări de bun simț în sensul îmbunătățirii lucrurilor chiar din acest retur, dar mai ales începând cu stagiunea următoare. În primul rând, am dori scăderea baremurilor de arbitraj la nivelul ligii a doua. În opinia noastră, acestea sunt destul de mari în contextul actual, raportându-ne situația grea financiară existentă la majoritatea cluburilor din eșalonul secund. Apoi, trebuie rezolvată cumva problema drepturilor TV, în așa fel încât meciurile din Liga a II-a să se vadă pe micul ecran încă din această primăvară, iar cluburile să beneficieze de o anumită sumă de bani binevenită pentru bugetele lor. Tot legat de acest aspect, am dori să aflăm cât mai repede cu câte serii va funcționa Liga a II-a sezonul următor. Ori una, ori două, iar un răspuns concret ar stimula și televiziunile să facă un plan pentru negocierea drepturilor de transmisie. În fine, mai avem o propunere ce vizează creșterea și promovarea jucătorilor tineri. Dacă regulamentul ne impune să folosim în continuare doi fotbaliști Under 21 sau, poate, Under 19, iar Pâncota ar dori să utilizeze frecvent 4-5 jucători sub vârstă, Federația ar trebui să ne ofere un stimulent, o indemnizație pentru diferența de fotbaliști tineri.  Bineînțeles, vorbim despre jucători români, care pot crește prin intermediul meciurilor de Liga a II-a, în așa fel încât să intre în vederea cluburilor puternice din țară sau chiar echipele naționale”, ne-a mărturisit Pavel Piroș, președintele grupării din Podgorie.
Cel care va ridica aceste probleme în numele Pâncotei va fi Sorin Tarcea, directorul sportiv al clubului. În paralel, la Arad, conducerea „șoimilor” lucrează la utimele mutări de efectiv.
„Chiar dacă s-a retras Tărlungeniul și Fortuna are și ea pro­bleme, noi vrem să ne asigurăm că vom face un campionat bun. În acest sens, mai purtăm negocieri cu patru jucători, negocieri pe care sperăm să le finalizăm în zilele ce urmează”, a confirmat Piroș.

Recomandările redacției