Pandemia a adus costuri suplimentare pentru elevii arădeni

0
317

Conform unui sondaj făcut de Salvați copiii, 95% dintre părinți afirmă că au avut cheltuieli în plus față de anii precedenți, pentru școala copiilor, în pandemie. Costul mediu al părinților pentru a susține educația este de 6.798 de lei, după însumarea cheltuielilor.

Costul mediu pentru cei care accesează servicii de tip ,,Școală după școală” a fost de aproximativ 4.200 de lei, o valoare dublă comparativ cu anul 2018.

În primul an de pandemie, când școala s-a derulat preponderent online, părinții estimează că au plătit, în medie, sensibil mai mult decât în 2018 pentru educația copiilor lor. Învățământul derulat online a generat categorii noi de costuri, precum achiziția de laptop/tabletă, telefon mobil sau echipamente periferice. Toate aceste echipamente se traduc într-un cost mediu de 5.800 de lei pe familie, arată datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România.

Un procent covârșitor dintre părinți, afirmă că au suportat costuri ascunse ale educației.

Astfel, dacă în 2018 estimarea părintelui despre cât a costat educația copilului este de aproximativ 4.200 de lei, acum acesta s-a mai ridicat cu 1000 de lei. Cheltuielile ajung însă la 6.798 de lei, după însumarea răspunsurilor privind cheltuieli specifice (meditații, rechizite, manuale).

Aproape jumătate dintre părinți au alocat peste 5.000 de lei educației copiilor, în condițiile în care școala s-a desfășurat preponderent în online.

Procesul educațional online a generat categorii noi de costuri, precum achiziția de laptop / tabletă, telefon mobil sau echipamente periferice. Toate aceste echipamente se traduc într-un cost mediu de 5800 de lei pe familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.