Pandemia a afectat și justiția arădeană

0
311
tribunalularad.ro

În urma analizării activităţii instanţelor arădene în anul 2020, s-a constatat o scădere cu aproximativ 9,54% a volumului de activitate al Tribunalului Arad față de anul precedent, în sensul că în anul 2019 s-au înregistrat un număr de 6.951 de cauze noi, cu 663 de dosare mai multe decât în anul 2020 când au fost înregistrate un număr de 6.288 dosare noi.

Per ansamblu, la nivelul tuturor instanțelor din județ, numărul cauzelor nou înregistrate a scăzut nesemnificativ, cu opt dosare, de la 39.772 dosare în 2019, la 39.764 dosare în 2020.

La nivelul judecătoriilor aflate în raza de competență a Tribunalului Arad, volumul de activitate și încărcătura de dosare ce a revenit spre soluționare fiecărui judecător s-a situat aproximativ în aceeași parametrii precum în anii precedenți, cu ușoare fluctuații de regulă descendente, cu excepția Judecătoriilor Arad și Ineu unde încărcătura pe judecător a crescut.

,,Din perspectiva eficienței, activitatea instanțelor judecătorești a fost evaluată sub aspectul ratei de soluționare a dosarelor, a vechimii dosarelor în stoc, a ponderii dosarelor închise într-un an, a duratei medii de soluționare și a hotărârilor redactate peste termen, Tribunalul Arad se situează și în acest an, la fel ca în anii precedenți, în categoria instanțelor eficiente”, ne spune purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, vicepreşedinte Virgiliu Flavius Bradin.

Toate judecătoriile aflate în raza de competență a Tribunalului Arad s-au situat între instanțele foarte eficiente.

Obiectivele pentru anul în curs, vizează îmbunătățirea calității actului de justiție prin calitatea redactării hotărârilor, soluționarea cauzelor în termen rezonabil și redactarea în termenul prevăzut de lege, a hotărârilor judecătorești.

,,În ceea ce priveşte impactul pandemiei de coronavirus COVID – 19 asupra personalului, arătăm că la nivelul instanţelor arădene nu au existat probleme deosebite, întrucât ne-am confruntat cu un număr relativ scăzut de persoane depistate pozitiv cu SARS – CoV – 2 în rândul personalului instanţelor din judeţul Arad”, ne mai spune Virgiliu Flavius Bradin.

Pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS – CoV-2, în cursul anului 2020, la nivelul instanţelor arădene au fost achiziţionate materiale de protecţie, (termoscanere, panouri de plexiglas, măşti de protecţie facială, mănuşi de unică folosinţă şi alte echipamente de protecţie), precum şi dezinfectanţi pentru mâini şi suprafeţe, efortul financiar fiind de 132.775 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.