„Pandemia asta a afectat tot globul pământesc“ – Ioan Micurescu, primarul comunei Bata

0
299

VOICU SIDA 

Primarul Ioan Micurescu și viceprimarul Ladislau Heleport fac o echipă pe cinste în fruntea comunei Bata. Cei doi se consultă întotdeauna, iau decizii împreună, iar domnul Ioan Micurescu nu doar că este un primar model, dar este și un dascăl pentru comunitate. Întodeauna are un sfat bun, iar îndemnurile sale pentru toți cei din comunitate sunt ascultate.

În acest fel, viceprimarul Ladislau Heleport are cu adevărat un bun model, un dascăl în ceea ce privește administrația. De altfel, am și înțeles că începând cu mandatul viitor, Ladislau Heleport se va afla la frâiele comunei, Ioan Micurescu predându-i ștafeta. Mai mulți cetățeni ai comunei, cu care am apucat să stăm de vorbă, ne-au recunoscut faptul că Bata va avea doar de câștigat.

Domnule primar Ioan Micurescu, iată că ne vedem din nou după un an de zile. Întotdeauna mă bucură întâlnirea cu dumneavoastră. Dar să abordăm subiectul nostru de astăzi: cum ați încheiat anul 2020?

Da, trebuie să fie realist: această pandemie, acest individ invizil care se numește Covid 19, a avut implicații în tot spectrul social, pe tot globul pământesc.

Eu am speranță că pentru cei mai deștepți oameni de știință din lume, această situație a reprezentat o adevărată provocare și au reușit să creeze niște vaccinuri care ne dau o anumită imunitate. O parte dintre oameni cred în știință și cred și în acest vaccin făcut de ei. Altora le este însă teamă și vor să stea deoparte să vadă ce se întâmplă cu cei care se imunizează. Cel mai important este să facem vaccinul pentru a nu lua virusul.

Îndemnul meu pentru populație este acela de a se vaccina. Și eu, la rândul meu, am făcut asta.

Populația noastră este mică și îmbătrânită. Din păcate, noi suntem mai izolați, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să respectăm regulile. La mine dacă vine cineva în instituție și observ că nu are mască, îi fac observație și îi solicit să-și pună masca. Dacă nu are, îi dau eu. Ne protejăm cât putem pentru a nu transmite virusul.

Cum vă descurcați din punct de vedere economic?

Din punct de vedere al părții economice, noi avem două proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării și transferate apoi la Compania de Investiții, la CNI, unde au trecut de o primă evaluare.

Eu nu pot să fac promisiuni sătenilor mei. Vor fi finanțate în funcție de câte proiecte sunt depuse și câți bani sunt depuși pentru acestea.

Pentru noi, marea problemă este drumul de mare viteză CFR, care taie terenul agricol în două, iar acest drum se ridică la șase metri. Adică s-a făcut un dig artificial de șase metri. Eu am făcut opoziție în faza de proiect, însă răspunsurile specialiștilor au fost că temerile mele sunt nejustificate. Să dea Dumnezeu să fie așa, însă eu am trăit inundațiile din 1970, când apa a ajuns până în fața primăriei. La un dig de șase metri, mă tem că apa va ajunge până în tavanul primăriei.

Doamne ferește! Bunul Dumnezeu să ne păzească de așa ceva! Ce le transmiteți sătenilor de sărbătorile pascale?

Să meargă la Biserică, să purtăm masca și să păstrăm distanța. Mai departe, vă las să discutați cu domnul viceprimar Ladislau Heleport.

Interviu cu viceprimarul Ladislau Heleport

Domnule viceprimar, de când ați intrat în politică?

Eu și domnul primar am preluat primăria încă din anul 2008.

Am observat că toată lumea poartă mască aici.

Să știți că avem o populație disciplinară. Și timp de opt ore sunt cu masca pe față, chiar dacă am făcut vaccinul, Noi, în primul rând, trebuie să fim modele.

Ce planuri aveți?

Încă nu avem bugetul, dar vrem să mai facem un pod, trotuare și să mai asfaltăm un kilometru. Sperăm să primim finanțări pentru proiectul cu aducțiunea apei în toată comuna Bata: Țela, Bacău de Mijloc și Bulci. Noi nu avem apă până acum. Am schimbat becurile prin înlocuire cu Leduri, peste 500 de bucăți și am mai făcut încă șapte kilometri de străzi.

Am observat că aveți foarte multe utilaje.

Sunt foarte necesare pentru o comunitate. Am mai achiziționat acum o remorcă, o vidanjeră, un tocător pentru vegetație. Avem acest utilaj foarte performant unde se pot ansambla tot felul de anexe pentru anumite lucrări. Avem de asemenea, achiziționat un grupe electrogen care ne asigură energia la instituție. Cam astea ar fi, în mare.

Vă mulțumesc, atât domnului primar, cât și dumneavoastră. Sunt mândru când aud de o colaborare atât de bună între un primar și viceprimar.

Voicu Sida

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.