Pandemia nu oprește furturile: hoții au sustras biciclete, alimente și cosmetice

0
667

Furturile continuă în Arad, pandemia nefiind un motiv destul de întemeiat pentru a face oamenii să stea în casă. Chiar mai mult de atât, în timp ce unii se ascund în propriile case, alții ies la vânat de bunuri care nu le aparțin, dar pe care le vor, dacă se poate, gratuit. 

Așa, trei tineri din Arad au făcut rapid rost de tot atâtea biciclete, dar plimbarea lor a fost scurtă căci polițiștii le-au dat de urme. Totul s-a întâmplat joi, 30 aprilie, când cei trei tineri de 19, 20 și 21 de ani au sustras trei biciclete pe care le-au văzut în scara unui bloc de pe strada Gheorghe Ciuhandru din municipiu. Din fericire pentru proprietar, prejudiciul i-a fost returnat. În schimb, cei trei tineri sunt cercetați pentru furt. De asemenea, polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celor trei.

Mai departe, tot în echipă, alte două persoane au reușit să fure dintr-un supermarket. Mișcarea a fost una curajoasă, dar nu au reușit să plece acasă cu prea multe. Mai exact este vorba despre un bărbat de 30 de ani și un tânăr de 17 ani, amândoi din Arad. Aceștia sunt cercetați de polițiștii Biroului de ordine Publică pentru furtul pe care l-au săvârșit joi, la data de 30 aprilie a.c. Cei doi au fost depistați în flagrant delict în timp ce sustrăgeau bunuri alimentare și cosmetice dintr-un supermarket de pe strada Prof. Dr. Aurel Ardelean. Realitatea că au reușit să fure destul de multe, prejudiciul ajungând la valoarea de 742 de lei. Fiind prinși rapid, banii au fost returnați societății comerciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.