Un virus a semănat panică printre turiștii aflați la mare, în nordul litoralului, unde sute de persoane au ajuns la medic cu probleme grave digestive în ultimele zile.

Un virus neidentificat încă de medici a trimis sute de turiști pe patul de spital cu simptome asemănătoare. Printre turiștii afectați se află foarte mulți copii. Oamenii cred că apa mării sau apa de la robinet ar fi de vină.

Am scris în ziarul nostru, acum câteva zile, despre infectarea turiștilor cu enterocolită și despre măsurile pe care ar trebui să le ia în considerare, dacă pleacă la mare.

Totuși, autoritățile nu consideră că apa mării sau apa de la robinet ar fi o posibilitate.

”Calitatea apei în cele 48 de puncte de îmbăiere de pe litoralul românesc este bună sau foarte bună”, a declarat Tudorel Ene, purtător de cuvânt DSP Constanța.

”Atât în ceea ce privește apa de mare cât și apa din piscinele unităților aflate pe litoral nu avem niciun indiciu care să releve un pericol pentru sănătatea turiștilor sau a populației”, a adăugat Silviu Coșa, prefect Constanța.

Claudia Tătărici, medic Serviciul Județean de Ambulanță Constanța, spune că: ”În ultimele zile, numărul solicitărilor la Ambulanță a crescut cu aproximativ 80-100 pe 24 de ore”. DSP Constanța a transmis o listă de sfaturi pentru turiști. Printre altele, trebuie să consume apă fiartă și răcită sau apă îmbuteliată, relatează profit.ro. 

Îm același timp, o nouă epidemie a fost depistată la Râșnov, Brașov, după ce peste 140 de locuitori s-au prezentat la medic cu vărsături, greţuri, durere abdominală, febră, frisoane, scaune diareice. Pacienții au fost diagnosticați cu Norovirus, o afecțiune contagioasă care se transmite extrem de rapid. Oamenii se pot infecta prin expunerea la numai 18 particule de virus, comparativ cu gripa pentru care e necesar contactul cu 1000 de particule pentu contractarea microbului, conform stirileromanilor.ro.

În ancheta epidemiologică au fost raportate 140 de persoane care au fost înregistrate de către unităţile sanitare, evoluţia acestor pacienţi fiind favorabilă. (…) Din cei 140 pacienţi cu simptomatologie digestivă, 25 s-au prezentat la unităţi spitaliceşti, iar un caz – un copil de 5 ani, la care s-a identificat din materii fecale Norovirus G2 – a fost spitalizat, având o evoluţie clinică bună. De asemenea, în cazul unui alt copil s-au recoltat probe biologice (materii fecale), rezultând infectarea acestuia cu Norovirus, care este recunoscut ca fiind responsabil pentru epidemii de acest tip. Din acest moment, considerăm aceasta ca fiind cauza cea mai probabilă a focarului de boală transmisibilă apărut în oraşul Râşnov”, a precizat DSP Braşov într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Recomandările redacției