Papa Francisc a condamnat divorţul, care, potrivit lui, a devenit o modă”, când ideal ar fi ca familiile să rămână unite, în cadrul Audienţei generale desfăşurate în piaţa Sf.Petru, relatează Agerpres.

Este o modă, în reviste se poate citi că cineva a divorţat… dar vă rog, este un lucru neplăcut. Am respect pentru tot, dar ideal nu este divorţul, separarea, distrugerea familiei. Idealul pentru o familie este să rămână unită”, a spus papa.

Suveranul pontif a profitat de Audienţa generală de miercuri pentru a rememora vizita sa în Irlanda, prilejuită de cea de-a IX-a Întâlnire Mondială a Familiilor. Dificultăţile şi problemele cu care se confruntă familiile nu pot submina importanţa instituţiei familiei pentru societate, pentru omenire, sau să pună în chestiune nevoia umană fundamentală de iubire durabilă”, a subliniat Sfântul părinte.

Papa a subliniat că dragostea în căsnicie este un dar de la Dumnezeu, care trebuie cultivat în fiecare zi prin dialog, prin timpul petrecut împreună, cu tandreţe”. El a subliniat totodată importanţa comunicării între generaţii şi rolul bunicilor în consolidarea legăturilor de familie şi în transmiterea credinţei”.

Recomandările redacției