În copilăria mea  nu exista fetiţă care să nu aibă măcar o păpuşă de la ,,Arădeanca”. Îmi amintesc că aveam zeci de păpuși frumoase, cu ochi care clipeau, de la singura fabrică de jucării din vestul țării. Generațiile noi de fetițe sigur că nu au de unde să știe, dar păpușile și jucăriile produse la Arad erau o încântare pentru copiii din acele vremuri.

,,Arădeanca” a fost prima fabrică de jucării din România. Înfiinţată în anul 1949, la început,  producea păpuşi, medalii, insigne şi cupe sportive.  Ulterior  a ajuns să fabrice  păpuşi pe scară largă, multe dintre ele fiind reprezentări ale unor vedete. 

Înainte de 89  o mare parte din producţia de jucării era  destinată exportului. În țară cererea era mai mare decât oferta. ,,Păpuşile ,,Irina”, ,,Simona”, ,,Lidia”,,Larisa”, ,,Ancuța”, ,,Ioana”, „Bebe”, ,,Corsarul”, sau cele în rochii de gală erau cele mai căutate”, spune o arădeancă ce a lucrat ani buni în această fabrică.

După încheierea Jocurilor Olimpice de la Montreal, unde Nadia Comăneci obţinea nota maximă „Arădeanca” a realizat o păpuşă care să poarte numele generic „Nadia”. Scoasă la vânzare atât în ţară, cât şi în străinătate, micuţa păpuşă echipată în trening  a adus bani frumoşi la bugetul de stat

 După Revoluţie, fabrica şi-a pierdut încet, încet,  pieţele de desfacere. A mai produs un timp păpuși unicat, după chipul unor vedete locale, dar asta pentru scurt timp. 

Odată cu Revoluția în țară au intrat și mărfurile provenite din alte țări, mult mai ieftine, însă de o calitate care lăsa de dorit.

Astfel că  păpuşile fabricate în China au invadat piaţa, iar prețul lor era  chiar și de zece ori mai mic decât cel al jucăriilor fabricate în Arad.

După anul 2000, fabrica arădeană a intrat  într-un con de umbră, iar în anul 2013, a intrat în faliment. Astfel s-a încheiat un capitol frumos din viața unei fabrici ce aducea zâmbete pe fețele copiilor. Am rămas surprinsă, când am găsit pe mai multe site-uri publicitare, păpuși de la Arădeanca, scoase la vânzare. Păpușile găsite aici, au prețuri cuprinse între 60 de lei și 300 de lei și amintesc de vremurile în care astfel de jucării se găseau în toate magazinele arădene. Cu toate acestea, e puțin probabil ca aceste oferte să aibă și clienți, în condițiile în care magazinele de jucării abundă în păpuși de toate formele și mărimile, la prețuri mult mai accesibile. Poate doar colecționarii vor fi interesați de asemenea anunțuri.

Sursa foto facebook

Recomandările redacției