Între 29 septembrie și 4 octombrie păpușile ies în stradă. Ele părăsesc confortul sălilor de teatru și își spun poveștile printre trecători. Vorbim despre două spectacole din cadrul celei de a XX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de Animație „Euromarionete”.

Vrem să aducem bucuria teatrului și în afara sălilor de spectacol. Credem că, orice întâlnire în afara spațiilor convenționale, între actori și privitorii poate nefamiliarizați cu teatrul, poate fi o posibilă invitație la un viitor spectacol. Și suntem siguri că arădenii merită astfel de bucurii teatrale.”, spune Christian Caimacan, director artistic al FITA 2019.

Cea mai importantă întâlnire păpușărească a toamnei debutează cu un astfel de spectacol: „Gigalateea” – poveste spusă de actorii Teatrului pe roți, duminică, 29 septembrie, de la ora 12.30 – pe platoul din fața Primăriei Arad.

Teatrul pe roți propune un spectacol open-air de excepție. Vom admira evoluând o balerină-marionetă înaltă de mai bine de trei metri – Gigalateea. Marioneta – o premieră în România – este concepută de artiștii Teatrului pe roți.”, spun creatorii spectacolului.

Aventurile lui Miska” este cea de a doua aventură teatrală petrecută într-un spațiu neconvențional.

Spectacolul „Aventurile lui Miska” ajunge în fața micilor curioși, duminică, 29 septembrie, de la ora 17:00, în foaierul Trupei Marionete, luni, 30 septembrie, ora 17:30 pe strada Mețianu, marți, 1 octombrie, ora 17.30, la Atrium Mall și miercuri, 2 octombrie, ora 17.30 pe platoul din fața Primăriei Arad.

 

Recomandările redacției