Parada Clătitelor, un eveniment care a intrat în tradiția Stațiunii Moneasa

0
823

Au fost două zile pline la Moneasa, având în vedere să stațiunea de la poalele Munților Codru Moma a găzduit, sâmbătă și duminică, cea de a XVIII-a ediție a Paradei Clătitelor.
Deși vremea a fost frumoasă, clătitele gustoase, iar artiștii care au urcat pe scenă au încântat publicul, primarul Ioan Nuțu Herbei are câteva motive de nemulțumire. Acesta susține că a existat o colaborare deficitară cu Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean, în plus, după spectacolul organizat de cele două instituții, băncile din Grădina de Vară au avut serios de suferit. „În prima zi a Paradei Clătitelor, sâmbăta, dumnealor au organizat un program de muzică ușoară, iar primarul comunei Moneasa nu a fost băgat pur și simplu în seamă. Acum, vă pot arăta cum au rămas în urma lor băncile din Grădina de Vară. Duminică dimineața, a trebuit să reparăm ceea ce au stricat spectatorii de sâmbătă”, povestește primarul.
În ceea ce privește transformările prin care a trecut stațiunea după furtuna din 17 septembrie, care a făcut prăpăd, primarul ne-a declarat: „Pe unii dintre invitați i-a mirat foarte mult modul în care arată stațiunea acum. Mi-au spus că nu au mai recunoscut-o din cauza faptului că au dispărut arborii, care au fost puși la pământ de furtună. Alții spun că acum zona este mult mai frumoasă, având în vedere că acum dispunem de o parcare mai mare, mai multe alei de acces pavate. Oamenii au apreciat, de asemenea, covorul de iarbă și multe alte lucruri pe care le-au observat, mai ales că tarabele cu preparate din carne le-am scos din zona aleilor și le-am mutat pe un teren care nu este deocamdată al Primăriei.”
Un program pe gustul tuturor
Programul pregătit pentru oaspeții stațiunii de Primăria Moneasa a început duminică, la ora 14. A fost un program bogat, susținut de interpreți de muzică populară din zonă. În deschidere, spectatorii s-au putut delecta ascultând „Șogorițele” și o serie de cântece din zona Bihorului. Pe scenă a urcat apoi Ansamblul Drușcele din Bârsa, împreună cu solista de muzică populară Roberta Tomșa, Paula Pașca, Ansamblul Crăișorii Moților din Tisa Nouă, Roxana Negru, Denisa Pascu, Mariana Mihuț, Daniela Dudaș și mulți alții, după care a venit rândul muzicii ușoare.
Cum era de așteptat, Grădina de Vară a fost plină, iar mirosul de grătare, mici, frigărui și alte specialități se simțea în tot parcul stațiunii, până jos în sat. Astfel, lumea, venită atât din județul Arad, cât și din județele Bihor, Hunedoara și Timiș, a fost mulțumită, atât de prestația artiștilor, cât și de oferta culinară bogată, asta cu atât mai mult cu cât cei care au pregătit clătitele au fost din zone diverse, Brașov, Harghita, Ungaria…
Printre cei care au vizitat sta­țiunea pentru a lua parte la Parada Clătitelor s-au numărat deputatul Eusebiu Pistru, președintele ALDE Arad, împreună cu reprezentanții organizației de tineret, deputații PSD Dorel Căprar și Adrian Todor, prefectul Florentina Horgea, subpre­fectul Vasilică Damian și mulți alții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.