Paradă militară, discursuri și omagii la  un secol și un an de la Marea Unire

 A fost prima noapte din acest sezon rece, când temperaturile au scăzut sub limita de îngheț.  Pe un frig pătrunzător, de -5 grade Celsius, la orele 8,00 au început ceremoniile consacrate zilei de 1 Decembrie, Ziua  Națională a României.

La Arad, acestea s-au  desfășurat în locuri de mare însemnătate pentru istoricul acelor zile. Astfel manifestările de ieri au început la Crucea Martirilor din Parcul Mihai Eminescu. Oficialitățile locale au depus coroane de flori la acest monument. Pe urmă lumea a început să se adune pe platoul din fața Palatului admnistrativ.  Intervalul orar, totuși nepotrivit, dar poate și frigul de afară au făcut ca la ora 9,00, la începerea paradei militare să fie poate o mie de oameni prezenți. Parada a fost deschisă cu intonarea imnului național. După aceea, fanfara Brigăzii 18 Decebal de la Timișoara a încălzit atmosfera cu câteva piese. Practic s-a dat semnalul pentru defilare.

Au trecut prin fața publicului, dar și a oficialităților  prezente, efectivele și o parte din  tehnica de luptă și intervenție aparținând Sistemului Național de Apărare și Ordine Publică. Transportoare blindate, mașini ale Ministerului de Interne, de la Jandarmerie, ISU, dar și câteva dubițe de la trupele de intervenție speciale au participat la defilare, în aplauzele celor mari, dar mai ales pentru bucuria celor mici.

    Pe urmă, centrul de greutate s-a mutat la cimitirul Eternitatea. Aici, începând cu ora 10,30, corifeii arădeni ai Marii Uniri:Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop și dr. Ioan Suciu au fost comemorați, iar la monumentele funerare ale acestora au fost depuse coroane de flori. Dar  ce au spus câțiva dintre participanții la sărbătoarea de ieri?

Anela Freer: ,,La mulți ani pentru toți românii!  Vin în fiecare an cu drag și bine… îmbrăcată.  Cred că dacă nu era așa de frig, ar fi venit și mai multă lume. Eu și nu doar eu, sunt de părere că ar fi foarte bine dacă ziua națională ar fi sărbătorită vara . Este un prilej de bucurie și lumea cred că ar sărbători mult mai bine, dacă nu ar fi zgribulită de frig. Oricum ar fi însă, mie îmi place să simt atmosfera de sărbătoare pe viu”

D. C. „Vin în fiecare an cu familia. Soția a plecat cu copilul la mașină, că  îi era puțin frig. Ne place să sărbătorim împreună cu alți oameni și cu câțiva prieteni Ziua Națională. Este și o bucurie, dar și un omagiu adus înaintașilor noștri, care au făcut Marea Unire”.

Și în final, un aspect așa, mai de culoare. Pregătirile și programul zilei au fost întocmite de către Florentina Horgea, care a deținut funcția de prefect sub guvernarea PSD. Numai că „persoana oficală”așa cum se spunea în programul transmis zilele trecute, a fost Olimpia Popa, noul subprefect al Aradului. Nu e pentru cine se pregătește… Așadar a mai trecut un an, pe care l-am adăugat unui secol de la Marea Unire. Un moment cu adevărat astral în istoria României. Poate cel mai mare.

Recomandările redacției