Arădenii din județ vor putea avea un acces mult mai ușor spre Timișoara, iar timișorenii, spre autostrada Arad-Nădlac și mai departe în țară. Și asta pentru că, în sfârșit, unul dintre proiectele oprite de hățișul procedurii achizițiilor publice a fost deblocat și a ajuns în faza contractării lucrărilor.

Este vorba de drumul județean Sânpetru German – limită județ Timiș, al cărui contract de execuție a fost semnat marți, la Consiliul Județean. Firma care execută lucrările pe acest drum este INTECO HOLDING – în calitate de lider de asociere, firmă reprezentată de administratorul Ovidiu Palcu, în asociere cu OPR ASFALT și OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS S.A.

INTECO HOLDING are în derulare o serie de alte proiecte pe infrastructură, între care și drumul dintre Nădab-Seleuș, care va fi gata modernizat în viitorul apropiat.  

Așadar, la CJA, reprezentanții administrației și conducerea firmei INTECO HOLDING au parafat contractul pentru această investiție ce se ridică la peste peste 10,9 milioane de lei – fonduri nerambursabile. Proiectul „Modernizare DJ 709E km 9+200…16+600 Sânpetru German – limită judeţ Timiş“  va asigura conectivitatea investiţiei din judeţul Timiş la autostrada A1 (reţeaua TEN-T).

Lucrarea constă în modernizarea a aproximativ 7 kilometri de drum. Proiectul beneficiază de finanțare prin Regio – Programul Operațional Regional (RegioPOR) 2014-2020. „Cei 300 de kilometri de drum județean modernizat, la care am început  reprezintă un sfert din rețeaua totală de drumuri județene din județul Arad. Drumul Sânpetru German-limită de județ Timiș continuă strategia noastră de a realiza o scurtătură între DN 7 și localitățile din județul Timiș care se află – datorită acestei scurtături, la o mică distanță de două zone industriale din județul Arad: Pecica și municipiul Arad. Firma INTECO HOLDING are în derulare proiectul de lucrări pe Nădab – Seleuș, unde lucrările nu numai că sunt în termen, ci mai mult, graficul este depășit. Am fost pe teren și am constat că se lucrează bine și repede. Am văzut că oamenii lucrează până la ora 22.00, pentru a turna primul strat de asfalt. Credem că așa se va lucra și pe drumul Sânpetru German – limită județ Timiș. Această investiție din cele două județe este un exemplu de cum ar trebui gândite proiectele comune de dezvoltare, precum și de parteneriat între două județe. Implementarea proiectului pe partea noastră face posibilă și derularea lucrărilor în județul Timiș“, a susținut Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Lucrări avansate

Modernizarea drumului județean Sânpetru German-limită județ Timiș înseamnă accesibilizarea în cele mai bune condiții a celei de a patra legături a județului Arad cu Timișul, în ultimii doi ani: Zăbalț-limită județ, Neudorf-limită județ, Cuveșdia-limită județ, Sânpetru-limită județ.

„Estimăm că anul acesta vom reuși să realizăm 40 la sută din lucrări, pe drumul Sânpetru German – limită cu județul Timiș și că se va turna asflat până spre finalul anului. Ca întotdeauna, vrem să se lucreze bine, eficient și să fie toată lumea mulțumită! Pe Seleuș – Nădab se lucrează intens, cu trei echipe și vom pune binderul asfaltic. Se lucrează la podețe, la stațiile de autobuz. După cum a confirmat președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, lucrările au decurs foarte bine. Se lucrează până seara târziu, se lucrează chiar și în zilele de duminică când este nevoie. Până la finele anului, lucrările vor fi finalizate în procent de 65 la sută aș putea spune“, a susținut Ovidiu Palcu, administratorul firmei INTECO HOLDING

Acest traseu, în întregime va realiza legătura rutieră între drumurile naţionale DN59A şi DN6 din judeţul Timiş cu Autostrada A1 în judeţul Arad. Sectoarele de drum judeţean se situează între localităţile Cărpiniş (n.a intersecţie cu drumul naţional DN 59A, Timişoara – Jimbolia) şi Gelu, în judeţul Timiş, respectiv limita de judeţ şi localitatea Sânpetru German (comuna Secusigiu) în judeţul Arad. Sectoarele analizate traversează localităţile Cărpiniş (parţial), Iecea Mică, Biled, Satchinez, Bărăteaz, Gelu, Sânpetru German având o lungime totală de 44,686 km (37,2 km în judeţul Timiş şi 7,4 km în judeţul Arad).

„Drumul continuă strategia noastră de a realiza o scurtătură între DN 7 și localitățile din județul Timiș care se află, datorită acestei scurtături, la o mică distanță de două zone industriale din județul Arad: Pecica și municipiul Arad. Avem nevoie aici de forță de muncă, și calificată și necalificată, pentru a continua dezvoltarea agenților economici arădeni. Această scurtătură este facilitată și de podul de peste Mureș, dintre Pecica și comuna Secusigiu, realizat tot de Consiliul Județean Arad, plătit în acest mandat. Vom emite ordinul de începere a lucrării în cinci zile de la semnarea contractului. Perioada de garanție este de cinci ani”, a conchis Iustin Cionca.

 

Recomandările redacției