Undă verde pentru finanțarea celor mai importante drumuri din județ  – Arad-Şiria-Pâncota-Buteni și Sânpetru German – limită județ Timiș. Fondurile destinate investițiilor se ridică la peste 150 de mili­oane de lei.
Contractele de finanțare prin Regio-POR 2014-2020 au fost semnate la Consiliul Județean de către Iustin Cionca, președintele CJA și Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regio­nală Vest.
Proiectul Consiliului Județean Arad ,,Modernizare DJ709 Arad – Pâncota și reabilitare DJ792C, Buteni – Pâncota”  va fi implementat pe parcursul a 55 de luni și vizează:     modernizarea drumului județean DJ 709 pe traseul cuprins între Arad și Pâncota și modernizarea drumului județean DJ792C pe traseul cuprins între localitățile Buteni și Pâncota.
Vor fi modernizați 61,09 de kilometri de drum județean, vor fi construite și modernizate 18 stații de transport public și alveole și se vor crea elemente suplimentare destinate siguranței circulației (parapete de siguranță, marcaje rutiere longitudinale și transversale, indicatoare rutiere, borne kilometrice și hectometrice). De asemenea, prin realizarea investiției se va îmbunătăți accesul la rețeaua TEN-T (rețeaua trans-europeană de transport), drumurile modernizate deservind aproximativ 220.000 de locuitori.
Fondurile nerambursabile alocate pentru acest proiect amplu se ridică la 138 milioane lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului. Valoarea totală a investiției ajunge la aproximativ 142 milioane lei. „La nivelul Consiliului Judeţean Arad, am accesat finanţări de peste 300 de milioane de euro, începând cu momentul proiectelor de preaderare, fiind unul dintre cele mai eficiente consilii judeţene din România în privinţa absorbţiei fondurilor europene.
Semnarea contractelor de astăzi este rezultatul modului în care ne urmărim priorităţile, a colaborării dintre conducerea Consiliului Judeţean Arad şi aparatul tehnic şi, nu în ultimul rând, cu Agenţia de Dezvoltare V Vest, căreia îi mulţumim pentru informaţii şi consultanţă şi pentru faptul că reprezintă unul dintre instrumentele de bază pentru dezvoltarea vestului României.
Modernizarea drumului Arad –Pâncota și reabilitarea drumului Buteni – Șilindia – Târnova – Pâncota, in valoare estimată de 30 de milioane de euro, urmărește asigurarea accesului facil spre obiective turistice din județul Arad şi creșterea siguranței în trafic și reducerea timpului de deplasare.
Al doilea proiect este modernizarea drumului Sânpetru German – limită jud. Timiș in valoare estimată de 3.300.000 euro. Proiectul vizează asigurarea legăturii rutiere cu județul Timiș, care va depune un proiect complementar de modernizare a drumului județean până în loca­- litatea Gelu”, a spus Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean.
Investiții pentru mii de locuitori
Cea de a doua investiție ,,Mo­dernizare DJ 709E Sânpetru German – limită județ Timiș” va fi implementată pe parcursul a 28 de luni și vizează modernizarea DJ 709E pe tronsonul cuprins între localitatea Sânpetru German și limita cu județul Timiș. Prin implementarea acestui proiect vor fi modernizați 6,92 kilometri de drum, astfel peste 6.200 de locuitori urmând să beneficieze de infrastructura modernizată care asigură accesul la coridoarele TEN – T.
Cuantumul finanţării nerambursabile a proiectului este de aproximativ 15,4 milioane lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului. Astfel, valoarea totală a acestuia ajunge la aproximativ 15,7 milioane lei.
„Mulţumesc şi felicit echipa Consiliului Judeţean Arad pentru efortul depus. În spate este o muncă de mare acurateţe, ceea ce ne ajută să avansăm foarte repede.  Cu cât proiectul este mai detaliat în faza de pregătire, cu atât e mai uşor în faza de implementare. Subliniez faptul că proiectele reprezintă o modernizare a drumurilor, adică se va interveni în zona de fundaţie, nu doar un covor asfaltic, ceea ce înseamnă o durată mai mare de «viaţă» a drumului”, a spus Sorin Maxim, directorul ADR Vest .
În data de 26 septembrie 2016, Consiliul pentru Dezvoltare Regio­nală Vest a aprobat lista ce conține cele 10 proiecte prioritare care aparțin consiliilor județene pentru ca acestea să fie depuse în cadrul axei prioritară 6 – Imbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională din cadrul Regio-POR 2014- 2020.
Cele două proiecte pentru care s-au semnat contractele de finanțare fac parte din lista proiectelor propuse de către Consiliul județean Arad între care se numără și proiectul de modernizare DJ 682C, inclusiv pod Mureș, pentru funcțiunea de Centura Est Arad.

Recomandările redacției