Se-ncing tot mai abitir spiritele pe tema ordonanţei care să permită primarilor trecerea de la partidul care le-a fost teleguţă spre fotoliile administrative la un alt partid, oricare, numai să fie „la putere”. Fenomenul este lesne observabil, însă aserţiunea necesită o corecţie: se-ncing spiritele acolo unde aşa ceva (adică spirit), nu există; dac-ar exista, atunci dialogul ar fi posibil şi bunul simţ ar triumfa. Cum spiritul  opoziţiei e logoreea iar al puterii e încordarea de muşchi, dialogul e inexistent, atitudinile-s tranşant-distructive şi cîştigă cel care răcneşte mai tare (de la anticul Lucian din Samosata citire).
Desigur că ordonanţa este propusă şi-o va da (dac-o va da), puterea, că opoziţia       n-a dat niciodată ordonanţe, ci-a dat încontinuu şi-n zadar din gură. Ar fi şi culmea ca puterea să dea legi făcute de opoziţie, adică opoziţia să legifereze şi puterea să doarmă pe ea sforăind admirativ. Asta e spaima opoziţiei: că primarii lor se vor buluci la partidele puterii, că puterea va ajunge-n felul ăsta şi mai putere, iar ei se vor trezi peste vreo două luni fără locotenenţi electorali.
Nimeni nu suflă nici o vorbă, nici o şoaptă, nici un gîngurit acolo, că ordonanţa asta ar pune de fapt în acord cu legea un fenomen vechi de-un sfert de secol: traseismul politic fără pic de ruşine practicat din toate direcţiile, spre toate direcţiile, cu surle şi cu trîmbiţe şi cu declaraţii sforăitoare care nu explică nimic, dar acoperă o mizerie indescriptibilă.
Admit că ordonanţa este o mare măgărie, însă e la fel de-adevărat că face să devină legală cealaltă măgărie, a transhumanţei dintr-un partid în altul precum transhumanţa de pe centurile marilor şi micilor oraşe şi comune: dintr-un TIR în altul. Mă-ntreb însă: dacă prestatoarele naţiei au dreptul de-a trece dintr-un TIR în altul contra plată (dacă vor ele şi dacă-s de acord şoferii), politicienii neamului de ce n-ar avea dreptul (contra contribuţii reciproc avantajoase), de-a trece dintr-un tractir politic în altul (dacă vor ei şi dacă le flutură poalele puterea?
În toată bulibăşeala asta, cîteva absenţe strigătoare la cer trec neobservate: absenţa oricărei ideologii (în afară de cea a banului), absenţa oricărei doctrine (în afara celei a puterii care-ţi pune-n gură suzeta ataşată la cepul bugetului-butoi), absenţa oricăror licăriri de demnitate şi de onor.
Zicea cîndva Iorga-n Parlamentul României dintre războaie (cînd cu detronarea lui Mihai – fiul, şi-nscăunarea lui Carol al II-lea – tatăl): „Ca la noi, la nimenea…”. Avea dreptate marele istoric: la noi a migrat de la stînga la dreapta politicii  şi din Internaţionala Socialistă în Internaţionala Capitalistă (sic, sîc?), un întreg partid, cu viitorul fost preşedinte-n frunte cu tot – şi n-a fost nici un bai; atunci ce mare bai ar fi migrarea unui batalion de primari?
M-a-ntrebat cineva: „Dacă alea care migrează pe centuri îs paraşute, ăştia care migrează prin partide-s paraşutişti?”. N-am ştiut ce şi cum să-i răspund, eu nefiind pasionat de covrig sau de ciupercă. Am auzit însă pe altcineva mustăcind că para­şutismul presupune şi impune curaj, deci demnitate şi onor, elemente care s-ar mai putea găsi totuşi pe centuri – dacă le cauţi cu atenţie, că-n alte părţi nu le afli nici dacă te uiţi după ele cu telescopul Hubble.

Recomandările redacției