catedralei

Piaţa Catedralei vechi va fi legată, pietonal, de Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare

O parcare subterană pe două nivele cu peste 500 de locuri, o zonă pietonală pe o suprafaţă de 14.700 metri pătraţi, un pasaj subteran, dar şi multe zone verzi sunt propunerile arhitecţilor pentru regenerarea urbană a zonei Piaţa Catedralei vechi din municipiul Arad.

Astfel, în şedinţa de miercuri a Consiliului Local Municipal se va supune la vot un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea indicatorilor tehnico – economici şi a Studiului de Fezabilitate pentru acest obiectiv de investiţie.

Valoarea investiţiei a fost estimată la 34 milioane de euro iar conform proiectului de hotărâre finanţarea se va asigura fie din bugetul general al municipiului Arad fie din alte surse atrase, cum ar fi parteneriate public-private sau fonduri europene.

Conform proiectului, arhitecţii care au elaborat studiul de fezabilitate au propus realizarea în zonă a unei parcări subterane pe două nivele cu un număr de 508 locuri de parcare, a unui pasaj subteran de legatură între străzile Vasile Goldiş şi strada Ecaterina Teodoroiu, a unei suprafeţe pietonale (14.764,73 mp).

În aceeaşi zonă sunt prevăzute să se amplaseze 23 de bănci, 23 coşuri de gunoi, 6 suporturi de biciclete, 3 cişmele, 38 stâlpi de iluminat.

Acelaşi proiect mai prevede amenajarea de zone verzi în suprafaţă de 483 mp.

Durata de realizare a investiţiei a fost, de asemenea, estimată la 24 de luni.

Conform raportului serviciului de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Arad, „investiţia derivă din necesitatea asigurării peisajului complet de punere în valoare a zonei P-ţa Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul, în completarea Parcului Reconcilierii Româno-Maghiare şi a Parcului Turnului de Apă. Acest lucru se va face prin realizarea integrată a traseelor pietonale şi rutiere din zona limitrofă în vederea creării de legături funcţionale între traseele pietonale şi rutiere între principalele monumente istorice şi culturale existente în zonă şi principalele bulevarde din centrul municipiului şi străzi ce delimitează cvartalul studiat”.

De asemenea, se doreşte punerea în valoare a cadrului arhitectural-urbanistic valoros prin prisma existenţei a nu mai puţin de nouă monumente de arhitectură existente în perimetrul pieţei dar şi necesitatea readucerii spaţiilor publice în atenţia locuitorilor şi turiştilor prin oferirea de facilităţi pentru toate categoriile de vârstă şi asigurarea de locuri de parcare prin amenajarea unei parcări subterane.

Totodată propunerea de realizare a parcării subterane din piaţa Catedralei vine în concordanţă cu Masterplanul de transport şi trafic al municipiului Arad.

Recomandările redacției