Parcarea poate provoca bătăi de cap oricărui arădean. Am scris si probabil vom mai scrie multe despre asta pentru că lumea nu dă semne cum că urmează să se civilizeze. Pe lângă parcările făcute absolut în orice loc și în orice fel, acum avem și parcări care blochează strada.

Pe o stradă lăturalnică din centru orașului, mașinile nici nu intră, nici nu mai ies. Exact pe drumul care duce spre o parcare, parcate și pe o parte, și pe cealaltă, stau mai multe mașini.

Acest lucru putea fi însă acceptabil, dar nu în condițiile de față. Drumul este format dintr-o singură bandă de mers așa că, el fiind deja strâmt, mașinile parcate n-au făcut decât să fie imposibilă trecerea.

Astfel, pentru cei ce voiau să intre sau să iasă de pe acea stradă, lucrurile acestea au fost imposibile, cel puțin cu mașina. Din câte se pare, nici poliția și nici amenzile nu-i mai sperie pe cetețenii acestui oraș și de multe ori consideră că ei pot să își facă propriile reguli. Cu toate acestea, până să își facă fiecare regulile, există cele care sunt pentru toată lumea.

Așadar, chiar și dacă șoferii care au blocat strada au scăpat fără sancțiune, asta nu înseamnă că pot face un obicei din asta și că pot să facă mereu doar ce vor, fără să le pese măcat puțin de restul participanților la trafic și nu numai.  

 

Sursă foto: Căli Moro

Recomandările redacției