Parcul viu

0
581

Polemica iscată în jurul subiectului de modernizare a Parcului Eminescu a dat Aradului nişte câştigători. Nu sunt ferm convins că subiectul principal, adică parcul, este câştigătorul, ba din contră, mă tem ca nu cumva chiar el să fie marele perdant în tot acest scandal, dar cu siguranţă a oferit oportunitatea altora de a se face remarcaţi. Subiectul în sine al parcului nu am să-l tratez eu acum, nu că ar fi unul lipsit de importanţă, dar sunt alţii mai avizaţi decât mine care cunosc problema mai în profunzime. În ceea ce mă priveşte simt o mare repulsie faţă de tot ceea ce înseamnă betoane şi asfalt, tot la fel cum consider că actuala formă a Parcului Eminescu este una jalnică, ce ar merita modernizată.

În luna decembrie, la împlinirea unui sfert de veac de la Revoluţia din 1989 am stat de vorbă cu mai mulţi revoluţionari, majoritatea dintre ei fiind mâhniţi de rezultatul sacrificiului lor. Câţiva dintre ei au vorbit însă atunci despre un lucru care mi-a rămas în minte: importanţa implicării societăţii civile în viaţa unui oraş şi, extrapolând, în viaţa unei naţiuni. Ei erau convinşi că aceasta ar putea constitui salvarea neamului nostru. Întorcându-mă la contextul parcului eminescian, consider că societatea civilă arădeană este primul câştigător. Nu chiar prin ideile manifestate în privinţa parcului, ci prin simplul fapt al implicării. Aradul are nevoie de societatea civilă mai mult decât însuşi Parcul Eminescu. Lipsa unei opoziţii veritabile, absenţa de pe scena politică arădeană a unui lider al opoziţiei, a unei personalităţi, a unei viziuni coerente venită din partea cealaltă a baricadei mă face să cred că golul acesta este umplut de societatea civilă. Mă face să sper că Aradul nu este un oraş îmbătrânit, doar muncitoresc, ba din contră unul extrem de viu, de dinamic, în mişcare şi dornic de …viaţă.

Tocmai în acest context trebuie înţeleasă şi iniţiativa municipalităţii de a nu lăsa lucrurile în adormire. Parcul trebuie modificat, starea sa actuală lăsând mult de dorit. Ţinând cont de nevoia de verdeaţă şi de oxigenul copacilor, aspect la care oraşul nostru încă este foarte deficitar, actuala formă a parcului este departe de a fi una modernă, oferind mai degrabă o imagine dezolantă în chiar plin centrul oraşului. Consider că parcul ar trebui scos din amorţeală şi mai bine pus în evidenţă, mai ales că potenţial există în special datorită amplasamentului. Rămâne doar ca municipalitatea să găsească cea mai bună soluţie şi cea mai bună formă şi, de ce nu, sub atenta monitorizare a societăţii civile, care este până la urmă principala beneficiară a resurselor acestui parc.

Până atunci trebuie însă subliniat gestul primăriei, a doua câştigătoare a acestui conflict, care prin retragerea proiectului a demonstrat că nu este surdă la vocea cetăţenilor şi că ţine cont de dorinţele locuitorilor acestui oraş. Maleabilitatea municipalităţii şi lipsa ei de opacitate îmi dă speranţa că Aradul, împreună cu Parcul Eminescu, va rămâne în continuare unul viu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.