Părintele Cleopa predică împotriva cardurilor de sănătate

0
190

Un preot arădean, duhovnic la Mănăstirea Gai, le predică enoriaşilor să nu accepte cardul de sănătate întrucât „este unealta diavolului”. La slujbe, preotul Cleopa Jurj le-a vorbit enoriaşilor despre cardul de sănătate sfătuindu-i să nu-l accepte. Preotul s-a referit în biserică şi la presupuse cazuri de dispariţii de oameni care ar fi fost victime ale traficanţilor de organe. „Doar plecând de la faptul că, citit invers, «card» înseamnă «drac», spune totul despre această unealtă a diavolului. (…) Dacă oamenii acceptă să fie donatori de organe, pot deveni vânaţi pentru organele lor”, a declarat părintele Cleopa.
El a susţinut că doar le face recomandări enoriaşilor, şi nu le cere impe­rativ. „Eu nu le cer imperativ; le spun ce cred”, a spus preotul.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Aradului au spus că este vorba doar despre opinii, Biserica Ortodoxă neafirmând încă o poziţie oficială. „Biserica Ortodoxă nu şi-a exprimat încă o poziţie oficială în legătură cu anumite subiecte (…). Părintele Cleopa are nişte opinii. Fiecare îşi asumă responsabilitatea afirmaţiilor, care trebuie să fie raportate la credinţa autentică”, a declarat preotul Vasile Pop, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.