Părinții arădenii vor primi 1.500 de lei dacă se întorc la muncă înainte de a împlini copilul șase luni

0
223

Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență prin care se acordă părinților aflați în concediu de creștere a copilului un stimulent de 1.500 de lei, dacă aceștia aleg să se întoarcă la muncă până  când micuțul va împlini vârsta  de șase luni,  a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan. Acest stimulent va înlocui pe cel de 650 de lei aplicat în prezent.

Părinții arădeni trebuie să știe că stimulentul se acordă în locul celui de 650 de lei, dacă părinții se întorc înaintea împlinirea vârstei de șase luni pentru copil sau vârsta de doi ani sau trei ani pentru copii cu dizabilități

Suma de 650 de lei se menține pentru părinții care revin în activitate până la împlinirea vârstei de doi ani, de asemenea se aplică după împlinirea de către copil a vârstei de șase luni sau un an, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani, sau de trei ani în cazul copilului cu dizabilități

Stimulent de inserție de 650 de lei și pentru arădenii care se întorc la lucru în timpul perioadei de

“Aceasta este o măsură activă, care încurajează întoarcerea la muncă. De asemenea, contribuie la creșterea veniturilor părinților, scade riscul deprofesionalizării și asigură o forță de muncă necesară în momentul de față la nivelul angajatorului”, spune ministrul muncii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.