Părinții și copiii vor putea fi tratați de Covid-19 împreună

0
166

Începând de luni, 13 septembrie 2021, unităţile sanitare cu paturi, care au în structură secţii sau compartimente cu profil pediatric, pot asigura asistenţa medicală pentru însoţitorii care sunt cazuri suspecte şi cazuri confirmate de COVID-19.

În acest sens, Ministerul Sănătății a modificat Anexa nr. 1 si Anexa nr.2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 434/2021 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor și a unităților de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 și a listei spitalelor și unităților de dializă care asigură asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, conform clasificării spitalelor în trei niveluri de competență.

Modificările au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 13 septembrie 2021.

În situaţia în care evoluţia copilului este favorabilă şi este posibilă externarea acestuia dar însoţitorul copilului necesită în continuare asistenţă medicală spitalicească, medicul curant al însoţitorului împreună cu şeful de secţie au obligaţia de a organiza transferul acestuia pe o secţie de adulţi, în cadrul aceleiaşi unităţi sanitare, sau, într-o altă unitate sanitară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.