Părinții sunt informați despre noile reguli pentru anul școlar 2020-2021

0
175

Noul an școlar ridică multe semne de întrebare, începând de la incertitudinea legată de începerea școlii, până la modul în care acesta va începe: online sau fizic.
În orice caz, autoritățile au publicat o serie de sfaturi pentru părinți, legat de noul an școlar.
Triajul zilnic se efectuează de către părinte, acasă, prin măsurarea temperaturii corporale şi aprecierea stării de sănătate a copilului, în urma căreia părintele decide prezentarea preşcolarului/elevului la cursuri.
Nu se vor prezenta la cursuri în ziua respectivă:
– cei cu temperatură mai mare de 37,3ºC şi/sau simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2 (tuse, dificultăţi în respiraţie – scurtarea respiraţiei, diaree, vărsături) sau alte boli infectocontagioase;
– cei confirmaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2, aflaţi în perioada de izolare la domiciliu;
– cei care sunt declaraţi contacţi apropiaţi cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2, aflaţi în perioada de carantină la domiciliu/carantină instituţionalizată.
Se pot prezenta la cursuri în ziua respectivă: – când nu se regăsesc în niciuna dintre situaţiile de mai sus; – dacă unul dintre membrii familiei prezintă simptome de infecţie a tractului respirator, dar nu a fost confirmat cu virusul SARS-CoV-2; – cei cu simptome tipice de alergie la polen (alergii cunoscute la polen, nasul curgător cu secreţie nazală clară, ochi curgători/prurit);
Sfaturi utile pentru părinţi:
– Vorbiţi cu copilul despre cum acesta se poate proteja pe el, dar şi pe cei din jur împotriva infecţiei cu noul coronavirus;
– Explicaţi-i copilului că, deşi şcoala se redeschide, viaţa de zi cu zi nu va fi la fel ca
înainte, deoarece trebuie să avem grijă de noi şi să evităm răspândirea infecţiei;
– Acordaţi atenţie stării mentale a copilului şi discutaţi cu el despre orice modificări ale stării lui emoţionale;
– Învăţaţi-vă copilul cum să se spele pe mâini corespunzător şi vorbiţi cu acesta despre cum respectăm sfaturile generale cu privire la o igienă corespunzătoare şi la păstrarea distanţei;
– Învăţaţi-vă copilul să se spele pe mâini: atunci când ajunge la şcoală, când se întoarce acasă, înainte şi după servirea mesei, înainte şi după utilizarea toaletei şi ori de câte ori este necesar;
– Învăţaţi-vă copilul cum să poarte corect masca de protecţie şi explicaţi-i importanţa şi necesitatea purtării acesteia;
– Sfătuiţi-vă copilul să nu consume în comun mâncarea sau băuturile şi să nu schimbe cu alţi elevi obiectele de folosinţă personală (atenţie la schimbul de telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc. De exemplu, nu oferiţi nimic de mâncat sau de băut întregii grupe/clase la ziua de naştere sau cu alte ocazii);
– Curăţaţi/dezinfectaţi zilnic acasă obiectele de uz frecvent ale copilului (telefon, tabletă, computer, mouse etc.);
– Evaluaţi zilnic starea de sănătate a copilului înainte de a merge la şcoală;
– În situaţia în care copilul are febră, simp­tome respiratorii (tuse, dificultăţi în respiraţie), diaree, vărsături, contactaţi telefonic medicul de familie sau serviciile de urgenţă, după caz, şi nu duceţi copilul la şcoală;
– În cazul în care copilul se îmbolnăveşte în timpul programului (la şcoală), luaţi-l imediat acasă şi contactaţi telefonic medicul de familie sau serviciile de urgenţă, după caz. Este nevoie ca părinţii să conştientizeze cât este de importantă izolarea la domiciliu şi netrimiterea în colectivitate a copiilor cu cel mai mic semn de boală infecto-contagioasă.
Părinţii/Aparţinătorii nu vor avea acces în curtea unităţii de învăţământ şi nu vor însoţi copiii în clădirea acesteia, cu excepţia cazurilor speciale, pentru care există aprobarea conducerii şcolii.
Comunicarea cu părinţii se va realiza telefonic sau prin mijloace electronice în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire şi a iniţierii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate.
Părinţii au obligaţia să anunţe unitatea de învăţământ cu privire la absenţa elevului în următoarele situaţii:
• Elevul prezintă simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2;
• Elevul a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2;
• Elevul este contact direct al unei persoane diagnosticate cu SARS-CoV-2
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.