UAVConducerea Universităţii Aurel Vlaicu a decis să acorde titlul de Doctor Honoris Causa unuia dintre cei mai influenţi membri ai Parlamentului European, Doris Pack.. Prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al UAV, susţine că Doris Pack este o personalitate proeminentă, care a sprijinit universitatea. „Este o persoană extrem de importantă în Parlamentul European. A fost aleasă de cinci ori în legislativul Europei, a militat pentru dezvoltarea învăţământului timpuriu şi pe perioada întregii vieţi, pentru programul Erasmus pentru toţi şi pentru cooperare academică. În 2003 ne-a dat titlul de institut european”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ. Aceasta mai susţine că Doris Pack a mai primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea a două universităţi europene, este laureată a Premiului „Jean Monnet”, fiind de asemenea distinsă cu Ordinul Serviciul Credincios de către preşedintele Germaniei. În ceea ce o priveşte, prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV, are, la rândul său, numai cuvinte de laudă la adresa europarlamentarului. „Suntem onoraţi că universitatea noastră este vizitată de doamna Doris Pack. Festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa are loc mâine, începând cu ora 10, în Complexul M”, susţine rectorul UAV.

Recomandările redacției