Plenul comun a Parlamentului a adoptat, joi, proiectul bugetului de stat şi cel al asigurărilor sociale pentru anul viitor.

La proiectul legii bugetului de stat s-au înregistrat 294 voturi „pentru” şi 120 „împotrivă”, potrivit stirileprotv.ro.

Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat a întrunit 291 voturi „pentru” şi 119 „împotrivă”.

Proiectele vor fi trimise preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Totodată, vicepreședintele USR Dan Barna a anunțat că va ataca la Curtea Constituțională legea bugetului de stat pe 2022, pe motiv că pentru unităţile administrativ-teritoriale care au primari de la acest partid nu sunt făcute alocări, ceea ce reprezintă o discriminare.

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a declarat că proiectul de buget pe anul 2022 este configurat pe următorul cadru economic: creștere economică de 4,6%, Produs Intern Brut pe anul 2022 de 1.317,3 miliarde lei, inflație medie anuală de 6,5%, câștig salarial mediu brut de 6.095 lei pe lună, potrivit g4media.ro.

Veniturile bugetare la bugetul general consolidat sunt de 33,4% din PIB, față de 32,6% din PIB în 2021. Cheltuielile bugetare sunt de 39,2% din PIB, față de 39,7% din PIB în 2021. „Continuăm consolidarea fiscală, dar în mod echilibrat, atât pe cheltuieli, cât și venituri”, a spus Câciu.

Recomandările redacției