Parlamentul britanic a aprobat transpunerea în legislaţie a acordului privind Brexitul convenit de premierul Boris Johnson cu UE, dar nu şi dezbaterea în procedură de urgenţă a legii pe această temă. Comisia Europeană transmite că aşteaptă ca Marea Britanie să anunţe care sunt următorii paşi. Parlamentul a respins marţi seară, cu 322 de voturi la 308, solicitarea premierului Boris Johnson de a aproba legea aferentă acordului privind Brexitul în trei zile. la câteva minute după ce şi-au exprimat sprijinul faţă de legea referitoare la Acordul de retragere din UE, relatează BBC. Johnson a precizat că încă este decis să respecte termenul de 31 octombrie pentru ieşirea din UE.

Recomandări

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat că ar recomanda ca solicitarea Marii Britanii de prelungire a termenului pentru retragere să fie acceptată, dar Johnson a insistat că aceasta a fost solicitarea Parlamentului, nu a Guvernului, referindu-se la cererea de prelungire până la 31 ianuarie 2020 a termenului pentru părăsirea UE. Boris Johnson a mai precizat că le transmite liderilor UE că politica sa încă este aceea de părăsire a UE până la sfărşitul lunii. Liderul Camerei Comunelor Jacob Rees-Mogg le-a transmis parlamentarilor că îi este foarte greu să îşi dea seama cum vor fi adoptate până atunci legile necesare. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat: ”Comisia ia notă de rezultatul din această seară şi aşteaptă ca Guvernul Marii Britanii să ne informeze în legăturăcu paşii următori”. Boris Johnson le-a spus parlamentarilor că – este dezamăgit că ”au votat în favoarea amânării” şi că Marea Britanie se va confrunta cu incertitudine. El a precizat însă că politica sa rămâne aceea ca Brexitul să continue şi să se producă la sfârşitul lunii. ”Într-un fel sau altul, vom părăsi UE cu acest acord   pentru care această Cameră tocmai şi-a dat acordul, a afirmat premierul britanic. Liderul laburist Jeremy Corbyn a spus că Johnson este ”artizanul propriului ghinion”, însă s-a declarat dispus să discute pe tema unui calendar de dezbatere, astfel încât acordul să treacă de Parlament. Însă liderul SNP, Ian Blackford, a declarat că este „o altă înfrângere umilitoare” pentru premier, iar parlamentarii „s-au exprimat foarte clar”.

Recomandările redacției